Avocat trimis pe banca acuzaților pentru trafic de influență într-o cauză de violență în familie
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care un avocat este învinuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență într-o cauză de violență în familie.
Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2025, învinuitul, apărând interesele unui inculpat acuzat de comiterea infracțiunii de violență în familie, ar fi pretins și primit de la o rudă a acestuia suma de 5 000 de euro, în mai multe tranșe, în scopul influențării unor persoane cu funcții de demnitate publică, și anume judecători și procurori, pentru obținerea unei decizii favorabile în cauza penală examinată în fond de către Judecătoria Ungheni.
Acuzațiile au fost respinse de către învinuit. Cauza penală a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 de lei sau închisoare de până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Pentru garantarea confiscării banilor primiți de la denunțător, a fost aplicat sechestru asupra unui automobil aflat în proprietatea învinuitului, care acoperă integral suma primită.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.