Donald Trump a câştigat alegerile primare republicane în alte două state
Donald Trump a câştigat, sâmbătă, alegerile interne ale Partidului Republican în două noi state americane, Missouri şi Michigan, potrivit presei, apropiindu-se de nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.
În Missouri, miliardarul republican a învins-o pe rivala Nikki Haley câştigând toate întâlnirile cu susţinători organizate în stat, potrivit The New York Times. Şi în Michigan, Trump a câştigat cei 39 de delegaţi aleşi în timpul unui caucus care a reunit aproximativ 2.000 de activişti, a relatat CNN. La începutul săptămânii, fostul preşedinte câştigase deja cei 16 delegaţi rămaşi din Michigan, aleşi în alegerile primare.
Republicanii dintr-un al treilea stat, Idaho, au votat şi ei sâmbătă pentru a-şi nominaliza candidatul, dar rezultatul nu a fost anunţat imediat.
Scrutinurile desfăşurate în Missouri, Michigan şi Idaho au fost alegeri interne hibride, cu reguli diferite, reflectând în unele cazuri disensiuni şi tensiuni în ciuda influenţei lui Donald Trump.
Fostul preşedinte a câştigat toate alegerile primare organizate până acum. Noile sale victorii de sâmbătă vin cu trei zile înainte de „Super Tuesday” din 5 martie, un eveniment crucial în cadrul căruia 15 state îşi organizează simultan alegerile primare democrate şi republicane. Preşedintele democrat Joe Biden şi Donald Trump sunt aproape sigur că vor învestiţi de partidele lor.
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.