Moarte învăluită în mister, la Cimișlia. Cadavrul unui bărbat găsit în stare de putrefacție
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând pe un câmp. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 25 iunie, în jurul orei 10:15, în proximitatea localității Albina, din raionul Cimișlia, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, cadavrul se afla în stare de putrefacție și a fost găsit de către un trecător care imediat a alertat oamenii legii. Aceștia veniți la fața locului au reușit preliminar să stabilească că victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 61 de ani.
Cadavrul a fost transportat la Cedntrul de Medicină Legală pentru a fi supus expertizelor de laborator, în urma cărora va fi stabilită cu exactitate cauza decesului.
Amintim că tot ieri în raionul Cimișlia, un alt bărbat a fost găsit zăcând fără suflare lângă un automobil de marca Volkswagen, în extravilanul localității Javgur, după ce ar fi suferit o insuficiență cardiacă.
Descoperire macabră, la Cimișlia. Cadavrul unui bărbat zăcea lângă o mașină pe traseu
(VIDEO) Parcare neautorizată, demontată forțat pe strada Alba-Iulia. În loc va fi amenajată o parcare publică gratuită
Pretura sectorului Buiucani continuă lucrările de demolare a parcării neautorizate amplasate pe teren municipal de pe strada Alba Iulia, 186 și 188.
(VIDEO) Ion Ceban cere pregătirea municipiului pentru sezonul rece: școlile, grădinițele și spitalele, prioritare
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat tuturor entităților municipale să înceapă pregătirile pentru sezonul rece, cu prioritate pentru instituțiile de învățământ și cele medicale.
Fermierii amenință cu proteste și tehnică agricolă dacă TVA pentru cereale și oleaginoase va fi majorată
Asociația „Forța Fermierilor” anunță că ar putea organiza proteste, inclusiv cu tehnică agricolă, dacă autoritățile nu vor renunța la propunerea de majorare a TVA pentru culturile cerealiere și oleaginoase.