Ucraina: Atac masiv cu rachete hipersonice ruseşti de tip „Kinjal”

Ucraina a suferit un atac masiv cu rachete ruseşti în primele ore ale zilei de sâmbătă, au anunţat forţele sale aeriene, citate de Reuters, adăugând că Moscova a lansat unele dintre cele mai de temut rachete hipersonice ale sale.

publicat de Vadim Ungureanu
sâmbătă, 13 ianuarie 2024, 11:30
Kinjal

Apărarea antiaeriană a doborât rachete ruseşti în cel puţin cinci regiuni din Ucraina, potrivit oficialilor locali din aceste provincii.

Cu toate acestea, nu au fost oferite detalii cu privire la atingerea unor ţinte, iar oficialii au furnizat mult mai puţine informaţii despre atac decât de obicei.

Forţele aeriene ucrainene au avertizat în timpul atacului că Rusia a lansat rachete Kinjal - poate cea mai dificilă de doborât rachetă convenţională rusească, care zboară cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului.

Poliţia din regiunea de nord Cernihov a postat o fotografie a unui crater mare provocat de o rachetă doborâtă.

"Ca urmare a faptului că au fost lovite de resturile unei rachete inamice, mai multe case private şi clădiri nerezidenţiale au fost avariate, o clădire a fost practic distrusă", a scris poliţia, adăugând că un câine a fost ucis, dar nicio persoană rănită.

sursa: agerpres.ro

Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM

O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.