(VIDEO) „Furtună de iarnă” în SUA: Stare de urgenţă declarată în Kentucky, Virginia, Kansas, Arkansas şi Missouri

Starea de urgenţă a fost declarată în Kentucky, Virginia, Kansas, Arkansas şi Missouri, iar părţile din SUA care nu sunt obişnuite cu frigul sever, inclusiv Mississippi şi Florida, au fost avertizate să se aştepte la condiţii periculoase, relatează BBC.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 5 ianuarie 2025, 18:07
https://www.news.ro/externe/furtuna-de-iarna-in-sua-stare-de-urgenta-declarata-in-kentucky-virginia-kansas-arkansas-si-missouri-video-1922401505172025011721888188

În total, 30 de state au fost plasate sub alertă meteorologică, deoarece se aşteaptă ca furtuna să se deplaseze spre est.

Oraşe precum Washington DC, Baltimore şi Philadelphia se pregătesc pentru condiţii de zăpadă şi gheaţă de duminică până luni.

 American Airlines a emis alerte de călătorie pentru 46 de aeroporturi din cauza furtunii de iarnă care se aşteaptă să măture mijlocul SUA şi coasta de est.

Alerta vizează aeroporturi din mai multe state, de la Kansas şi Missouri, la Pennsylvania şi New Jersey. Compania aeriană a publicat o listă completă a condiţiilor pentru modificarea biletelor.

American spune că ar putea renunţa la taxele de modificare pentru clienţii care călătoresc spre şi dinspre aceste aeroporturi din cauza posibilelor perturbări ale zborurilor.

Companiile aeriene Delta, Southwest şi United au oferit servicii similare clienţilor lor.

Uriaşa furtună de iarnă ar putea aduce cele mai abundente căderi de zăpadă şi cele mai scăzute temperaturi din ultimul deceniu, zeci de milioane de americani urmând să fie afectaţi.

Furtuna, care a început în mijlocul SUA, se va deplasa spre est în următoarele două zile, a anunţat Serviciul meteorologic naţional (NWS).

Meteorologul AccuWeather Dan DePodwin a declarat: „Acest lucru ar putea duce la cea mai rece lună ianuarie pentru SUA din 2011”.

El a adăugat că „temperaturile care sunt cu mult sub media istorică” ar putea persista timp de o săptămână.

Aceste temperaturi scăzute se vor înregistra şi pe coasta de est, unde furtuna este aşteptată să ajungă până duminică seara.

sursa: news.ro

Argentina va elibera „pașapoarte de aur” în schimbul a 500 de mii de dolari

Argentina intenționează să lanseze în cursul acestui an un program care le-ar permite cetățenilor străini să obțină cetățenia în schimbul unor investiții semnificative în economia țării. Inițiativa face parte din strategia economică a președintelui Javier Milei de a atrage capital străin într-un moment în care statul sud-american continuă să se confrunte cu dificultăți financiare, relatează Financial Times.