(VIDEO) Need For Swede. Cei de la Top Gear explorează de ce japonezii devin tot mai pasionaţi de modele Volvo clasice
Despre japonezi se ştie că au o cultură auto puternică pentru maşinile produse în Japonia, celebrând şi respectând în continuare modelele fabricare acum 20-40 de ani în ţara lor, adeseori fără a ezita să adauge propriile nuanţe în modificări, scrie piațaauto.md.
Se mai ştie că aceştia apreciază modelele europene clasice, în special cele germane, pe care le cumpărau uneori şi cu volan pe stânga şi le exploatau foarte restrictiv, păstrându-le aproape noi decenii la rând. Dar aprecierea pentru modelele Volvo clasice începe abia acum să facă poarte din cultura auto niponă.
Cei de la Top Gear au făcut de curând o incursiune în această cultură auto a Japoniei, discutând direct cu pasionaţii de Volvo pentru a afla ce determină creşterea acestui fenomen al îndrăgirii modelelor clasice suedeze.
Imaginea de maşini indestructibile, simple în esenţă, dar făcute cu multă grijă, e cea care îi atrage tot mai mult pe pasionaţii din Japonia, din câte spun chiar aceştia.
Se pliază cumva şi pe aprecierea fiabilităţii maşinilor japoneze, spun aceştia. Doar că să deţii un Volvo e mult mai rar şi mai special în Japonia.
Unul din proprietari spune că a fost printre primii, când nimeni din generaţia lui nu se gândea să deţină un Volvo clasic. Acum deja ideea e văzută ca una admirabilă de foarte mulţi pasionaţi.
Maşinile sunt încă accesibile în achiziţie în Japonia, mult mai ieftine în preţ decât un Mercedes clasic de aceeaşi vârstă de exemplu. Iar asta încurajează şi mai mult această tendinţă.
Iar pe lângă asta, faptul că sunt indestructibile şi sigure, le face uşor de exploatat şi-n viaţa de fiecare zi, iar asta dă mai multă savoare experienţei de a deţine asemenea modele Volvo. Prin urmare, tendinţa pare a fi abia la început şi ar putea deveni unul din curentele foarte populare în Japonia.
Vezi mai jos întregul reportaj al celor de la Top Gear cu proprietarii de Volvo clasice în Japonia.
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.