(SURSE) Un bărbat a murit, după ce ambulanța ar fi ajuns prea târziu din cauza drumului necurățat, la Orhei
O ambulanță care se deplasa la un pacient a rămas blocată pe traseu din cauza ghețușului și a fost tractată, însă din nefericire pacientul a decedat. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:12, în proximitatea localității Jora de Jos, din raionul Orhei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Din cauza ghețușului și a faptului că drumul nu ar fi fost curățat, ambulanța a rămas blocată în zăpadă, iar pentru tractarea acesteia a fost solicitată intervenția salvatorilor IGSU.
Aceștia au tractat autospeciala, însă din nefericire, când au ajuns la fața locului medicii au putut doar să constate decesul victimei. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 55 de ani.
Un caz similar a fost înregistrat la scurt timp și în preajma localității Susleni, din același raion, cu o altă ambulanță ce transporta un pacient la spital. Salvatorii au fost solicitați pentru a tracta ambulanță, care a rămas blocată din cauza drumului necurățat.
Cooperare moldo-turcă pentru consolidarea capacităților Poliției în domeniul criminalistic
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu consilierul pentru cooperare în domeniul securității și afacerilor interne al Ambasadei Republicii Turcia în Republica Moldova, Ali Abbas EYYÜPOĞLU.
(VIDEO) Șase cetățeni din Bangladesh, plasați în custodie publică după o tentativă de trecere ilegală a frontierei
Șase cetățeni din Bangladesh au fost plasați în custodie publică, după ce ar fi fost implicați într-o tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova.
Reacția ASP după reținerea unui fost inspector-examinator într-un dosar de corupție
Agenția Servicii Publice (ASP) vine cu precizări după ce Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat reținerea unui instructor auto și a unui fost angajat al ASP într-un dosar de trafic de influență.