(VIDEO) Încă un complice din dosarul omorului lui Sergiu Oală, în fața instanței
Încă un inculpat din dosarul omorului tânărului din Bălți, Sergiu Oală, a ajuns în fața magistraților de la Judecătoria Fălești. Este vorba despre Eugeniu Ignatov, care, potrivit acuzării, ar fi avut rolul de a-l introduce pe Sergiu Oală în rețeaua infracțională, ajungând astfel să-l pună în contact cu cei care aveau să-l ucidă. Avocatul lui Ignatov, Igor Ciura, spune că a primit rechizitoriul chiar astăzi și a cerut termen pentru a studia materialele.
„Astăzi abia mi-a fost înmânat actul de învinuire rechizitoriu, respectiv am solicitat termen pentru a face cunoștință detaliată cu rechizitoriul, după care, la ședința viitoare ne vom expune la procedura în care vom examina cauza”, a spus Igor Ciura, avocatul lui Eugeniu Ignatov, transmite NordInfo.MD.
Mama victimei, Ana Oală, susține că Ignatov şi ceilalţi inculpaţi trag de timp pentru a evita justiţia.
„Copilul meu a decedat un an și 3 luni [n.r în urmă], iar până ei vor întinde timpul, el va rămâne nevinovat. El trebuie tras la răspundere, el a știut foarte bine ce s-a întâmplat cu fiul meu, de la bun început”, a declarat Ana Oală, mama lui Sergiu Oală.
Sergiu Oală a dispărut în septembrie 2024, după ce a plecat spre raionul Fălești. Cadavrul său a fost găsit peste mai bine de o lună, într-o fâșie forestieră din apropierea satului Călinești. Anchetatorii susțin că tânărul ar fi fost atras într-o schemă infracțională, iar conflictul ar fi degenerat în omor. Până acum, în dosar au fost pronunțate condamnări pentru doi dintre inculpați: Nicu Gherman, 22 de ani de închisoare, iar Mihail Cebotari, 17 ani. Următoarea ședință de judecată în acest caz este programată în luna februarie.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.