Un moldovean drogat a dat buzna în casa unei bloggeriţe și prezentatoare TV, la Moscova
Un moldovean în vârstă de 28 de ani, care era sub influenţa drogurilor, a spart locuinţa din suburbia Moscovei a renumitei bloggeriţe şi prezentatoare TV, Anastasia Ivleeva, în timp ce aceasta nu se afla acasă. Potrivit presei din Federaţia Rusă, incidentul s-a produs ieri, 29 decembrie, iar tânărul a fost surprins de camerele de supraveghere. Astfel, acesta a fost reţinut de poliţişti în timp ce se ascunde în debaraua casei.
Presa din Rusia mai notează că individul era înarmat cu o bâtă şi sârmă ghimpată. Acesta a sărit gardul locuinţei, iar ulterior a spart geamul şi a intrat în casă:
” În casă, Ivan a căutat prin rafturi, dar a fost descoperit de camerele de supraveghere. Poliția, care a ajuns la fața locului, l-a găsit ascunzându-se în debara.
Ulterior, s-a aflat că Ivan U., în vârstă de 28 de ani, este originar din Moldova. Acesta a fost diagnosticat cu o tulburare cauzată de consumul de droguri.
Din fericire pentru Ivleeva, ea nu era acasă în acel moment. Aceasta nu mai locuiește acolo de aproximativ trei luni, iar în prezent, imobilul este pus la vânzare pentru 130 de milioane de ruble”, mai transmite presa.
sursa: sfanews.ro
Argentina va elibera „pașapoarte de aur” în schimbul a 500 de mii de dolari
Argentina intenționează să lanseze în cursul acestui an un program care le-ar permite cetățenilor străini să obțină cetățenia în schimbul unor investiții semnificative în economia țării. Inițiativa face parte din strategia economică a președintelui Javier Milei de a atrage capital străin într-un moment în care statul sud-american continuă să se confrunte cu dificultăți financiare, relatează Financial Times.
Noua regulă UE din iulie 2026: Toate mașinile noi vor fi echipate cu un sistem anti-alcool
Uniunea Europeană introduce noi standarde de siguranță rutieră pentru autoturismele vândute pe piața comunitară, în cadrul unui pachet de măsuri care vizează reducerea accidentelor și a deceselor în trafic.
Polonia a expulzat 11 persoane acuzate că recrutau refugiați ucraineni într-o operațiune susținută de Rusia
Autoritățile poloneze au expulzat 11 persoane suspectate că au participat la o campanie susținută de Rusia pentru influențarea refugiaților ucraineni.