Bărbat din sudul R.Moldova, trimis după gratii pentru că a abuzat sexual doi copii
Procuratura informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, recunoscut vinovat pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, comise în privința unui copil de 12 ani, violul unei tinere de 16 ani, pornografie infantilă și alte fapte ilegale.
Prin sentința pronunțată de o instanță din sudul țării, inculpatul a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit probelor administrate de procurori, bărbatul și-a făcut cunoștință cu tânăra de 16 ani prin intermediul unei prietene comune. Ulterior, din motiv că tânăra nu avea unde locui, a adăpostit-o temporar în domiciliul său.
Pe perioada în care fata a locuit la el (aproximativ 2 luni), bărbatul a început să acosteze sexual adolescenta, iar în una din zilele lunii februarie 2025, inculpatul a violat copila și a efectuat cu telefonul său mobil o fotografie a minorei fără haine. Acesta intra în certuri cu victima și o amenința cu publicarea pozei pe internet. La scurt timp, acesta a făcut publică imaginea, prin intermediul aplicației „Telegram” transmițând-o mai multor persoane.
În luna mai 2025, acesta a comis acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și în privința unui băiat de 12 ani, fratele fostei sale iubite.
Inculpatul i-a interzis băiatului să părăsească domiciliul său pe parcursul a două zile, refuzând să transmită copilul mamei, care venise să-l ia, inclusiv și surorii. Copilul a fost preluat de angajații poliției.
Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția.
Acesta nu este la prima abatere de la lege.
Sentința este cu drept de apel.
Judecătorul Ion Bulhac nu a promovat evaluarea externă repetată
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care au vizat judecătorii acestei instanțe. În raportul de reevaluare, Comisia propune, pentru a doua oară, nepromovarea evaluării de către judecătorul Ion Bulhac, constatând neîntrunirea criteriului de integritate etică.
Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie
Procuratura Generală anunță două măsuri care ar putea schimba modul în care sunt investigate cazurile de violență în familie. Este vorba despre desemnarea procurorilor specializați și o inițiativă legislativă care ar putea sancționa persoanele care nu raportează astfel de fapte. Decizia vine în contextul în care autoritățile spun că violența împotriva femeilor și violența domestică rămân probleme persistente, iar numărul sesizărilor este în creștere, ceea ce pune presiune pe sistemul de justiție
Fost executor judecătoresc, trimis pe banca acuzaților pentru vătămare gravă soldată cu decesul victimei
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, anunță că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui fost executor judecătoresc, acuzat de vătămarea gravă a sănătății, faptă care a provocat decesul victimei.