17 persoane asasinate într-o singură zi într-un sat din Mexic. Trei persoane au fost ucise în timp ce participau la înmormântarea unui membru al familiei

Un total de 17 persoane au fost ucise, sâmbătă, în statul Guanajuato, cel mai violent dintre cele 32 de state federale mexicane, informează AFP.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 23 decembrie 2024, 07:54
Mexic

Violenţele au ajuns şi în oraşul colonial San Miguel Allende, o destinaţie preferată a americanilor pensionaţi, unde trei bărbaţi au fost împuşcaţi mortal în timpul înmormântării unui membru al familiei. Alte cinci persoane au fost rănite.

Trei bărbaţi şi o femeie au fost ucişi într-o locuinţă din Irapuato, un stat disputat de două bande criminale. Victimele au fost împuşcate mortal de bărbaţi înarmaţi care au pătruns în locuinţa lor, rănind şi un minor, au declarat surse din poliţie. De asemenea, doi bărbaţi şi o femeie au fost ucişi de atacatori necunoscuţi la ieşirea dintr-un supermarket din Juventino Rosas.

Pe lângă aceste trei asasinate multiple, şapte persoane au fost ucise sâmbătă în municipalităţile Celaya, Salvatierra, Valle de Santiago, León şi Guanajuato, capitală cunoscută şi pentru festivalul său anual de teatru.

Ca de obicei, parchetul a anunţat într-un comunicat de presă deschiderea unei anchete, fără a oferi alte detalii cu privire la posibilii autori ai crimelor.

Stat industrial şi destinaţie turistică şi culturală, Guanajuato a fost cuprins de violenţe în ultimii ani.

Mafia locală Santa Rosa de Lima şi cartelul Jalisco Nueva Generación, unul dintre cele două cele mai puternice din ţară, îşi dispută pieţele şi rutele traficului de droguri, furtul de combustibil şi piaţa extorcării. Săptămâna trecută, un viticultor, Ricardo Vega, a fost asasinat în Guanajuato.

În total, 2 990 de persoane au fost ucise în Guanajuato între ianuarie şi 16 decembrie, conform cifrelor oficiale, ceea ce îl face din nou cel mai violent stat din Mexic.

sursa: news.ro

Polonia cere Germaniei 2.333 de euro pe an pentru fiecare victimă încă în viață a ocupației naziste

Polonia cere de mulți ani Germaniei compensații pentru crimele comise în timpul ocupației naziste din al Doilea Război Mondial, dar acum Varșovia a avansat o solicitare concretă care ar consta într-o plată din partea Berlinului de 2.333 de euro pe an pentru fiecare polonez victimă a acestei ocupații și care este încă în viață, potrivit ziarului german Suddeutsche Zeitung, preluat luni de agenția EFE.

Explozie în Monaco. Un oligarh ucrainean a fost rănit. Autorităţile anchetează un atac „deliberat”

Explozia provocată de un colet-capcană a rănit un oligarh ucrainean şi alte două persoane în Monaco, au declarat autorităţile, într-un act fără precedent care a zguduit principatul cunoscut pentru securitatea sa extremă. O sursă apropiată anchetei, care a dorit să rămână anonimă, a declarat pentru AFP că unul dintre răniţi este oligarhul ucrainean Vadim Yermolaiev, transmite France24.