Membrii CSP nu susțin lichidarea PA și PCCOCS
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) consideră că proiectul cu privire la crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) comportă mai multe riscuri și vulnerabilități. Membrii CSP nu susțin lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Pentru a implementa o reformă echilibrată și eficientă, care să nu afecteze funcționalitatea sistemului procurorilor, CSP propune fuzionarea procuraturilor specializate într-o structură unificată, transmite IPN.
„Analizând acest proiect de lege, considerăm că prezintă anumite riscuri și vulnerabilități care ar putea afecta investigarea și judecarea eficientă și cu celeritate a cauzelor penale aflate în gestiunea PA și PCCOCS, inclusiv securitatea dosarelor penale”, a declarat membra CSP, Mariana Cherpec, care a prezentat avizul asupra proiectului de lege cu privire la Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).
Potrivit ei, în sine acest proiect stabilește modul de organizare și funcționare a unei noi entități în cadrul sistemului procuraturii. Respectiv, proiectul stabilește, de fapt, încetarea activității a celor două procuraturi specializate existente – PA și PCCOCS și crearea unei noi procuraturi – PACCO.
Mariana Cherpec a precizat că, dacă se va merge pe versiunea actuală a proiectului, procurorii din cele două procuraturi urmează să fie transferați în alte procuraturi teritoriale, ceea ce, din perspectiva carierei, reprezintă o retrogradare în funcție, echivalentă unei sancțiuni disciplinare. Sunt afectate drepturile și garanțiile în ceea ce ține de stabilitatea funcției de procuror și independența lor profesională.
„Ținând cont de riscurile și vulnerabilitățile enunțate și pornind de la atribuțiile constituționale ale CSP în calitate de garant al independenței și imparțialității procurorilor, CSP, în redacția actuală a proiectului, nu va susține lichidarea celor două procuraturi specializate”, a notat membra Consiliului.
În opinia CSP, cea mai judicioasă soluție este comasarea prin fuziune a celor două procuraturi, fapt care ar presupune transferul fără întreruperi a tuturor procurilor din ambele instituții în procuratura nou creată, împreună cu dosarele aflate în curs de investigare și judecare.
Pe 20 februarie, proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați. Potrivit autorilor proiectului, inițiativa vine să consolideze eforturile de combatere a corupției și a criminalității organizate prin reunirea competențelor într-o structură specializată unificată.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.