(FOTO) Maxim Sarmanov, pe podium la Campionatul European de lupte. A câștigat medalia de bronz
Luptătorul de stil greco-roman Maxim Sarmanov a obținut medalia de bronz la Campionatul European de lupte, rezervat sportivilor cu vârsta sub 20 de ani. Competiția s-a desfășurat în orașul Caorle, Italia.
„Sportivul nostru l-a învins în finala mică a categoriei de greutate de până la 55 kg pe Dragoș Gabriel Draga din România, cu 5-0, și a intrat în posesia medaliei de bronz. Până a completa podiumul în categoria sa, Maxim Sarmanov a repurtat alte două victorii în fața reprezentanților din Ungaria și Cehia”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), citat de Realitatea.MD.
Precizăm că un alt reprezentant al Republicii Moldova, Constantin Tașca, a cedat în finala mică a categoriei de greutate de 77 kg, în fața armeanului Samvel Terteryan, și a ocupat locul V.
FC Zimbru Chișinău riscă să-și înceteze activitatea! Clubul trebuie să achite peste un milion de euro unui fotbalist accidentat
Clubul de fotbal Zimbru Chișinău va trebui să achite despăgubiri de peste un milion de euro fotbalistului olandez Donny van Iperen, în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Suma a fost stabilită pentru accidentarea gravă suferită de jucător în timpul unui meci din august 2022.
(FOTO) R.Moldova s-a clasat pe locul 9 la Cupa Mondială de taekwon-do din Kazahstan. Două titluri mondiale cu doar patru sportivi
Echipa națională a Republicii Moldova a încheiat Cupa Mondială de Taekwon-Do ITF 2026 pe locul 9 în clasamentul general pe națiuni, cu un bilanț de patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz. Rezultatul are o valoare deosebită: Moldova a concurat cu doar patru sportivi, într-o competiție la care au luat parte 760 de atleți din 25 de țări, iar în organizarea evenimentului au fost implicate peste 1.200 de persoane.
Fotbal: Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunțării la carieră
Atacantul brazilian Neymar a evitat, luni, să se pronunțe cu privire la o eventuală retragere la finalul contractului său cu Santos, deși tatăl său a declarat că acesta 'va continua să joace fotbal', relatează AFP.