Deținut condamnat la încă 8 ani de închisoare pentru trafic de droguri după gratii
Procuratura municipiului Chișinău informează că un bărbat în vârstă de 41 de ani, deținut într-un penitenciar din municipiu, a fost găsit vinovat de distribuire ilegală a drogurilor, în proporții deosebit de mari pe teritoriul penitenciarelor.
Inculpatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar pentru cumul parțial de sentințe – la 8 ani și 4 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Potrivit materialelor cauzei, incidentul a avut loc în luna octombrie 2024. Inculpatul, aflat în tratament substitutiv cu metadonă și urmărind scopul distribuirii ilegale de droguri, a transmis, prin vizeta celulei, unui alt deținut, un recipient din plastic transparent care conținea un lichid roz.
Din declarațiile inculpatului, acesta a acționat cu intenția de „a ajuta” un alt condamnat, care se afla în sevraj (stare de disconfort fizic și psihic cauzată de lipsa substanței de care era dependent) în acel moment.
Substanța a fost depistată în aceeași zi de către angajații instituției penitenciare, în urma unei percheziții corporale efectuate asupra deținutului care a primit recipientul, și a fost ulterior transmisă specialiștilor pentru examinare.
Expertiza judiciară a stabilit că lichidul conținea metadonă, substanță stupefiantă utilizată în scopuri medicale și supusă strict controlului legal. Cantitatea totală depistată a fost de 1,034 g (masă uscată), ceea ce, potrivit legislației în vigoare, se încadrează drept cantitate deosebit de mare.
În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, fără administrarea altor probe.
Sentința poate fi atacată cu apel, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.