Chiar dacă numărul plângerilor noi la CtEDO a scăzut la un minim istoric, moldovenii se adresează în continuare de trei ori mai des decât media europeană instanței de la Strasbourg. Potrivit Indexului Global al Torturii 2025, Republica Moldova este clasificată ca stat cu risc moderat de tortură, pe baza datelor colectate în recent. Cu alte cuvinte, în pofida progreselor pe hârtie, fenomenul torturii rămâne o rană deschisă, scrie Promo - LEX.

Din postura mea de avocat și apărător al drepturilor omului, știu că cifrele reci ascund drame umane. Fiecare statistică despre tortură înseamnă viața cuiva distrusă de abuz. Deși autoritățile raportează că în 2024 au fost inițiate doar 8 cazuri penale de tortură (puțin peste nivelul anului precedent), nimeni nu-și face iluzii că asta reflectă întreaga realitate. În trecut se înregistrau anual sute de plângeri. Spre exemplu, în 2014, au fost depuse peste 650 de plângeri privind tortura și relele tratamente. Scăderea raportărilor oficiale poate indica unele prevenții reușite, dar la fel de bine poate semnala neîncrederea victimelor în sistem. Așa cum spunea Ludmila Popovici, directoarea centrului de reabilitare „Memoria”, numărul sesizărilor e doar „vârful aisbergului”, pentru că mulți nu au puterea sau curajul să reclame abuzurile suferite.

În calitate de reprezentant Promo-LEX, am văzut personal cum psihologic și fizic tortura lasă răni adânci. Însă am văzut și puterea speranței atunci când societatea reacționează. Promo-LEX și alte organizații ale societății civile au transformat, treptat, negarea într-o recunoaștere a problemei torturii. De la revolta publică din aprilie 2009, când sute de tineri au fost bătuți în comisariate pentru curajul de a protesta, societatea civilă a forțat autoritățile să ia măsuri: s-au creat procurori specializați anti-tortură, Mecanismul Național de Prevenire a Torturii sub Ombudsman, s-au ratificat tratate internaționale și s-a introdus, în 2019, un mecanism compensator pentru deținuții ținuți în condiții inumane. Din păcate, unele reforme au fost apoi diluate sau blocate.

Impactul real al Promo-LEX în combaterea torturii

În acest peisaj complicat, Promo-LEX a devenit un nume sinonim cu lupta împotriva torturii în Republica Moldova. Organizația noastră și-a asumat rolul de a oferi asistență juridică gratuită victimelor, de a documenta cazuri și de a presa autoritățile să acționeze. Impactul este tangibil. De la înființare și până azi, Promo-LEX a reprezentat zeci de victime ale torturii în instanțele naționale și la CtEDO. Doar prin intermediul rețelei noastre și al partenerilor internaționali, 27 de victime ale torturii din stânga Nistrului au ajuns să își găsească dreptatea la Curtea Europeană, toate cazurile finalizate fiind câștigate în fața instanței de la Strasbourg. Aceste victorii judiciare nu le pot șterge oamenilor traumele, dar le redau o parte din demnitate și transmit un mesaj clar abuzatorilor: nimeni, nici măcar un regim nerecunoscut, nu este mai presus de lege.

La nivel național, avocații Promo-LEX au asistat numeroase victime în procesul penal intern. În anul 2024, am oferit asistență juridică pentru 20 de victime ale torturii, în paralel cu susținerea a cel puțin 4 cauze strategice pe rolul CtEDO. Printre aceste dosare se regăsesc nume ce au devenit emblematice în lupta pentru justiție: Crăciuneac c. Moldovei, Calancea c. Moldovei, Nedelcu c. Moldovei, cazuri legate de abuzurile din aprilie 2009, în care tineri protestatari au fost bătuți crunt în detenție. Aceste cauze, inițiate de Promo-LEX și colegii noștri, au scos la iveală eșecul autorităților de a investiga prompt tortura și au forțat statul să recunoască vina în fața Curții Europene. Prin hotărâri sau soluționări amiabile, victimele au primit despăgubiri, iar în plan intern s-au adoptat (cel puțin pe hârtie) reforme pentru prevenirea pe viitor a unor asemenea tragedii.

Pentru a înțelege impactul, să ne amintim că zeci de hotărâri CtEDO au condamnat Republica Moldova de-a lungul anilor tocmai pentru eșecul investigării și sancționării actelor de tortură. Fiecare astfel de verdict rușinos a fost posibil datorită curajului victimelor de a vorbi și încăpățânării avocaților de a nu lăsa cazul să moară în sertarele procuraturii. Acolo unde sistemul a vrut să mușamalizeze – așa cum s-a încercat în multe rânduri – societatea civilă a ținut subiectul în viață publică.

Regiunea transnistreană: tortură la adăpostul impunității

Dacă pe malul drept al Nistrului lupta împotriva torturii se duce cu arma legii (mai eficient sau mai șovăielnic, după caz), în stânga Nistrului situația este cu atât mai dramatică cu cât abuzurile au loc în umbră, dincolo de controlul oricăror mecanisme legale. Regimul nerecunoscut de la Tiraspol persistă într-o negare absolută a problemei torturii: oficial, în „rmn” nu există tortură. Nu surprinde că așa-zisul „cod penal” transnistrean nici măcar nu conține infracțiunea de tortură conform standardelor internaționale. Asta înseamnă că și puținele situații de abuz extrem care ajung totuși în „instanțele” locale sunt încadrate la alte fapte (cum ar fi „exces de putere”), care poartă pedepse blânde. Rezultatul? O cultură a impunității totale – tortura este practicată în mod rutinier în închisorile din Transnistria, iar victimele și familiile lor sunt terorizate și extorcate în voie, așa cum constata o misiune internațională FIDH încă din 2013. De atunci puține s-au schimbat, în afară de stratul și mai gros de secretomanie.

Orice glas care denunță fărădelegile din stânga Nistrului este redus la tăcere. Activiștii civici și jurnaliștii incomozi sunt constant intimidați, reținuți sau „expulzați”. Autoritățile de facto refuză sistematic accesul organizațiilor de drepturile omului și chiar al mecanismelor internaționale. Misiunea FIDH menționa că Ombudsmanul local din Tiraspol pretindea cu seninătate că “sunt foarte puține cazuri de tortură” în regiune, pentru că “într-o comunitate așa mică așa ceva s-ar afla”. Realitatea este alta: ceea ce se află, Promo-LEX află. Prin oficiul său de la Chișinău, Promo-LEX monitorizează de ani de zile situația din regiunea transnistreană, strângând mărturii cutremurătoare. Nimeni altcineva nu o face. Practic, prevenirea și protecția drepturilor omului în Transnistria a rămas în mare parte în seama societății civile, autoritățile constituționale invocând mereu lipsa accesului direct.

Asistența juridică oferită de Promo-LEX persoanelor din stânga Nistrului este adesea singura lor speranță. Avocații noștri au consiliat și reprezentat victime ale torturii din regiune atât în instanțele moldovenești (atunci când s-a putut), cât și la CtEDO. Peste 100 de persoane deținute în închisorile transnistrene au depus plângeri la CtEDO încă din anii 2000, acuzând tratamentele inumane la care au fost supuse. Iar Curtea de la Strasbourg a dat dreptate în repetate rânduri acestor oameni, stabilind clar că atât Rusia, cât și Republica Moldova poartă responsabilitatea pentru ce li se întâmplă cetățenilor în stânga Nistrului. Un exemplu elocvent este cazul lui Ilie Cazac. Acesta, un tânăr inspector fiscal din Tighina, a fost răpit în 2010 de așa-zisul KGB transnistrean, acuzat aberant de „înaltă trădare” pentru simplul fapt că era loial Republicii Moldova. Închis pe baza unui „proces” închis – fără avocat, fără dreptul de a-și vedea familia – Ilie a îndurat un an și jumătate de detenție în condiții inumane, intrând de mai multe ori în greva foamei în semn de protest. A fost eliberat abia la presiunea comunității internaționale, grațiat de liderul separatist în octombrie 2011. Dar abia în 2020 a venit și actul de justiție: CtEDO a condamnat Federația Rusă pentru complicitate la răpirea și maltratarea lui Ilie Cazac, constatând încălcarea Articolului 3 (interzicerea torturii) și a dreptului la libertate și la un proces echitabil. Hotărârea obligă Rusia să achite 42.000 de euro daune morale lui Ilie și mamei sale și încă 4.000 de euro cheltuieli de judecată – o sumă simbolică față de suferința lor, dar o victorie morală imensă. Cazac nu este singurul: de-a lungul anilor, toate dosarele transnistrene duse la Strasbourg de Promo-LEX (inclusiv cele privind școlile cu grafie latină și alte abuzuri) s-au soldat cu condamnări ale Rusiei și constatări ale vinei ei decisive.

Fiecare asemenea reușită stârnește reacții agresive din partea regimului de la Tiraspol. Liderii separatiști urăsc să fie trași la răspundere și au încercat în fel și chip să ne oprească. În 2022, Sovietul Suprem transnistrean a mers până acolo încât a incriminat prin lege depunerea de plângeri la jurisdicții internaționale sau către autoritățile Republicii Moldova – oricine „îndrăznește” să se adreseze CtEDO ori Chișinăului riscă până la 10 ani de închisoare în stânga Nistrului. Este o prevedere revoltătoare, gândită clar să semene frica în inimile victimelor și să taie orice punte de legătură spre justiție. Cu toate acestea, sunt oameni care și-au asumat riscul. Promo-LEX cunoaște și asistă asemenea cazuri – tăcute, discrete, dar de o rară bravură.

Unul dintre ele a ieșit la iveală în ianuarie 2023, când presa din Chișinău a relatat povestea unui adolescent de 15 ani din satul Hagimus. Băiatul, elev în clasa a IX-a, se întorcea de la un antrenament în orașul Tighina când a fost saltat de niște indivizi în civil, care apoi au chemat miliția transnistreană. Fără vreo acuzație, copilul a fost încătușat, bătut și umilit ore în șir – lovit cu pumnii și picioarele până i-au fracturat o coastă și i-au provocat comoție cerebralăt. Între amenințări grotesc de crude (“dacă nu te potolești, îți tăiem mâna cu polizorul” – i-au spus) și privarea totală de drepturi, minorul a trăit o experiență de coșmar, pentru simplul fapt că se plimba printr-un oraș controlat de separatiștit. Când familia l-a recuperat (după intervenția Biroului de Reintegrare al Guvernului de la Chișinău), băiatul era traumatizat fizic și psihologic – se trezea noaptea urlând, speriat că va fi răpit din nou. Promo-LEX a preluat imediat cazul, calificând incidentul drept „răpire și tortură” și oferind asistență juridică familiei. Din păcate, „astfel de cazuri sunt înregistrate periodic în regiunea transnistreană”, după cum a declarat colegul meu avocat, nu însă și documentate de fiecare dată – de multe ori victimele se tem să vorbească, sau dacă o fac, plângerile lor rămân fără ecou la Procuratura moldoveană. În acest caz, am reușit să sesizăm autoritățile: există un dosar penal în curs pe rolul procuraturii constituționale, însă provocarea abia începe. Va putea oare justiția de la Chișinău identifica și trage la răspundere făptașii de dincolo de linia administrativă? Aceasta este proba de foc. Iar răspunsul va transmite un mesaj clar fiecărei potențiale victime de acolo: dacă merită sau nu să mai spere la ajutor.

Să nu pierdem terenul câștigat

Privind acest tablou – un mixt de progrese reale și zone întunecate de impunitate – devine evident că efortul de prevenire și combatere a torturii trebuie susținut cu și mai mare hotărâre. Orice relaxare riscă să ne arunce înapoi cu ani de zile. Lecția dureroasă a evenimentelor din 7 aprilie 2009 stă mărturie: în pofida atenției inițiale intense și a promisiunilor de justiție, la 14 ani distanță rezultatele sunt dezolante – peste 22 de polițiști acuzați atunci au fost achitați, numeroase dosare au fost clasate, foștii demnitari responsabili au scăpat nepedepsiți. Sutele de tineri torturați pe coridoarele comisariatelor au primit, cei mai mulți, doar scuze goale. Acest eșec instituțional le-a transmis torționarilor mesajul că, dacă rezistă suficient, furtuna trece și uitarea se așterne. Nu avem voie să repetăm această greșeală!

Astăzi, există un risc real ca progresul obținut după 2009 – în mentalitatea publicului și în practicile anchetatorilor – să fie subminat de alte priorități ale agendei publice. Lupta cu corupția, criza economică, securitatea regională în contextul războiului din Ucraina – toate tind să împingă drepturile omului mai jos pe lista urgențelor. Deja observăm un anumit dezinteres: nimeni nu a fost sancționat serios pentru abuzurile grave din stânga Nistrului, deși de zeci de ani se cunosc ilegalitățile. Așa cum remarcam și într-un raport Promo-LEX recent, după atâția ani de abuzuri confirmate, statul pare că renunță când vine vorba de drepturile omului, preferând să dea prioritate altor subiecte. Este un adevăr spus poate pe șleau, dar pe care trebuie să ni-l asumăm: autoritățile noastre vorbesc frumos la tribune despre drepturi, însă când vine momentul să lupte efectiv împotriva torturii – mai ales în zona transnistreană – dau dovadă de reticență și pasivitate. Am propus de exemplu adoptarea unei legi Magnitsky autohtone, prin care indivizii care comit sau tolerează tortura în regiunea separatistă să fie sancționați (prin interdicții de călătorie, înghețarea averilor etc.). Până acum, nu s-a mișcat nimic. La fel, am cerut întărirea Biroului politici de reintegrare și elaborarea unui plan axat pe respectarea drepturilor omului ca premisă a oricărei eventuale reunificări. Fără rezultate. Or, dacă reintegrarea țării este cu adevărat un obiectiv, aceasta trebuie să înceapă cu oamenii, cu garantarea demnității lor – altfel va fi lipsită de conținut.

Societatea noastră trebuie să realizeze că drepturile câștigate nu sunt ireversibile. Nu există garanții că peste 5 sau 10 ani procuratura va mai prioritiza dosarele de tortură sau că instanțele vor mai condamna vinovați. Doar presiunea publică constantă și implicarea civică pot menține vie această luptă. Este esențial ca subiectul torturii să nu dispară din conștiința publică după 26 iunie. În calitate de apărători ai victimelor, simțim uneori oboseala societății – oamenii par să spună „iarăși vorbiți despre tortură? parcă e mai bine acum”. Da, s-au făcut pași înainte. Dar tocmai acum e momentul critic: dacă ne culcăm pe lauri, acei pași pot fi întorși. De aceea, fiecare dintre noi are un rol. Cerem autorităților să își respecte angajamentele internaționale, să aloce resurse suficiente procurorilor antimaltratare și programelor de protecție a victimelor, să implementeze hotărârile CtEDO nu doar plătind despăgubiri, dar și schimbând proceduri și mentalități. Cerem publicului să sprijine activ organizațiile care se luptă cu aceste flagel – fie și doar prin a da share unui raport, a semna o petiție sau a participa la o dezbatere. Sprijinul popular contează enorm: să ne amintim cum Promo-LEX a fost intimidat de unii actori statali în 2016 sub pretextul „facilitării negocierilor” cu regimul de la Tiraspol, după ce acesta ne atacase furibund (inclusiv cu filme propagandistice menite să ne discrediteze). Atunci, vocile din societatea civilă europeană au protestat și au convins partenerii că a ceda șantajului transnistrean e o greșeală, iar suportul pentru victimele torturii nu trebuie să fie moneda de schimb în negocieri politice. Solidaritatea a învins cinismul.

Astăzi, fac un apel similar către societatea noastră: nu uitați victimele torturii. Ele pot fi invizibile, pot fi departe de ochii noștri – în beciurile separatiste de la Tiraspol sau în spatele ușilor închise ale unui izolator de poliție – dar suferința lor este reală. Iar modul în care o societate își tratează cei mai vulnerabili membri, cum sunt victimele abuzurilor statului, spune totul despre acea societate. Nu putem tolera să pierdem ceea ce am câștigat cu atâta trudă. Tortura este un atac la însăși ideea de umanitate și demnitate. Pentru Moldova, a spune „zero toleranță față de tortură” nu trebuie să fie un slogan gol, dar un angajament zilnic, sub care să ne unim cu toții – avocați, ONG-uri, autorități și cetățeni de rând.

În loc de încheiere, vreau să transmit un mesaj de speranță victimelor care poate citesc aceste rânduri sau care, într-o bună zi, ne vor cere ajutorul: nu sunteți singure. Chiar dacă uneori justiția e lentă și impasibilă, adevărul și dreptatea ies la iveală datorită oamenilor care nu renunță. Promo-LEX și întreaga comunitate de apărători ai drepturilor omului din Moldova rămân alături de voi. Ziua de 26 iunie e despre voi – despre curajul vostru de a îndura și de a vorbi. Datorită vouă, societatea noastră devine mai conștientă și, sper eu, mai empatică și mai responsabilă. Nu vom lăsa ca această cauză să se piardă. În amintirea celor care au suferit și în numele celor ce pot fi salvați de la suferință, să continuăm lupta împreună. Progresele obținute sunt fragile, dar reale – haideți să le protejăm și să le extindem, pentru ca într-o zi tortura să devină cu adevărat istorie și în Republica Moldova.