Un avocat, sancționat de Comisie pentru etică și disciplină. Ce acuzații i se aduc

Comisia pentru etică și disciplină a Uniunii Avocaților din Republica Moldova a constatat abatere disciplinară în acțiunile unui avocat și a decis sancționarea acestuia cu amendă de 3.000 de lei. Decizia a fost adoptată în urma examinării unei petiții depuse de un client care a reclamat neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de asistență juridică.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 11 martie 2026, 19:46
Un avocat, sancționat de Comisie pentru etică și disciplină. Ce acuzații i se aduc

Potrivit materialelor examinate de Comisie, între client și avocat au fost încheiate două contracte de asistență juridică – unul pentru reprezentarea într-o cauză contravențională, și altul pentru contestarea unui act emis de Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor, scrie BizLaw.MD.

În primul caz, clientul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.000 de lei, iar avocatul urma să conteste procesul-verbal și să reprezinte interesele acestuia în instanță. Comisia a stabilit că avocatul a participat doar la o ședință de judecată, după care nu s-a mai prezentat la termenele stabilite.

Totodată, deși avea împuterniciri pentru a formula recurs împotriva hotărârii instanței prin care contestația a fost respinsă, avocatul nu a depus o astfel de cerere. Din acest motiv, clientul nu a putut contesta decizia instanței.

Ulterior, în cadrul procedurii de executare, clientul s-a confruntat cu măsuri precum sechestru asupra bunurilor și interdicția de a părăsi țara. Acesta a achitat amenda și cheltuielile de executare pentru a putea pleca la locul de muncă din Italia.

În ceea ce privește al doilea contract de asistență juridică, Comisia a constatat că la dosar nu au fost prezentate probe care să demonstreze că avocatul ar fi întreprins acțiuni pentru reprezentarea clientului sau că ar fi reziliat contractul.

În urma analizei probelor, Comisia pentru etică și disciplină a concluzionat că avocatul nu a manifestat diligența profesională necesară și nu a întreprins măsurile necesare pentru apărarea intereselor clientului.

Prin urmare, Comisia a decis aplicarea unei sancțiuni disciplinare sub formă de amendă în sumă de 3.000 de lei.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.