Un traficant de persoane a lovit în plin cu mașina șase trecători în timp ce fugea de poliția germană
Un presupus traficant de persoane aflat la volanul unei maşini a rănit şase trecători, dintre care patru grav, în timp ce fugea de poliţie într-un oraş din apropiere de graniţa dintre Germania şi Austria, informează duminică DPA, preluată de Agerpres.
Trecătorii răniţi în incidentul de sâmbătă seara veniseră la festivalul Donau in Flammen (Dunărea în flăcări) organizat în oraşul german Vilshofen, la circa 20 kilometri de graniţă.
Şoferul, un georgian în vârstă de 24 de ani, i-a lovit după ce vehiculul pe care îl conducea a derapat la un viraj. Bărbatul a abandonat în cele din urmă maşina şi şi-a continuat cursa pe jos, fiind ulterior capturat de aceştia din urmă. Doi ofiţeri au fost uşor răniţi.
Poliţia a găsit în maşina abandonată opt persoane, între care cinci copii între trei şi 14 ani, toţi străini fără acte.
Cei şase trecători răniţi, trei femei şi un bărbat cu vârste între 18 şi 21 de ani, o fată de 15 ani şi un băiat de 11 ani, au fost transportaţi la spital.
Câteva mii de oameni au venit la festivalul Donau in Flammen, care a cuprins spectaculoase focuri de artificii pe malul fluviului.
sursa: hotnews.ro
Trump amenință Iranul că îi va distruge podurile, infrastructura energetică, uzinele de desalinizare și că îi va ocupa insula Kharg
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Iranul că îi va ocupa insula petrolieră strategică Kharg, îi va distruge infrastructura de generare a energiei electrice, precum și podurile și instalațiile de desalinizare a apei, relatează agenția EFE.
Declarația finală adoptată la summitul NATO: „Rămânem uniți și neclintiți”. Care sunt cele șase angajamente asumate de liderii Alianței
Declaraţia summitului NATO de la Ankara este un document în şase puncte, în care şefii de stat şi de guvern ai Alianţei Nord-Atlantice au reafirmat angajamentul de neclintit pentru apărarea colectivă, au discutat despre „o Europă mai puternică într-un NATO mai puternic” şi au anunţat noi achiziţii în valoare de 50 de miliarde de dolari. „Suntem angajaţi să ne menţinem avantajul în situaţii de luptă”, transmit aliaţii, reiterând sprijinul „neclintit” pentru Ucraina.
Doi morţi şi doi răniţi în centrul Italiei, în urma unei explozii la un depozit al unei fabrici de artificii în provincia Rieti. O explozie la aceeaşi fabrică s-a soldat cu trei morţi în iulie 2023
Două persoane au murit, miercuri, într-o explozie care a avut loc într-un depozit de pulbere al unei fabrici de artificii, în centrul Italiei, anunţă pompierii, relatează AFP.