Votat în prima lectură! Părinții care nu plătesc pensia alimentară a copiilor riscă arest contravențional

Părinții care se eschivează sau refuză să plătească pensia de întreținere a copiilor riscă până la 15 zile de arest contravențional. Proiectul de lege a fost votat astăzi, 2 aprilie, în prima lectură de 83 de deputați ai Republicii Moldova, relatează Realitatea.MD.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 2 aprilie 2026, 19:07
copil

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” și are drept scop alinierea cadrului normativ la standardele internaționale privind protecția drepturilor copilului și prevenirea violenței împotriva femeilor și în familie. Totodată, autorii propun completarea Codului contravențional pentru a îmbunătăți mecanismul de executare a pensiei de întreținere.

Astfel, părinții care nu își vor îndeplini această responsabilitate nu vor mai fi sancționați doar cu amendă. Ei riscă arest contravențional de la 10 la 15 zile sau de la 45 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, se propune ca, în momentul în care datornicii vor încerca să traverseze frontiera, acestora li se va aplica imediat interdicția de a părăsi țara. În același timp, copiii vor deveni beneficiarii direcți ai pensiei de întreținere.

„Autorii menționează că aceste propuneri sunt necesare deoarece datele statistice arată că circa 30.000 de copii din Republica Moldova nu beneficiază regulat de pensia de întreținere. 39,5% din dosarele de încasare a pensiei de întreținere au restanțe de la 18 la 24 de luni, 17,9% au restanțe de până la 10 ani, 10,3% de 16 ani, iar alți 10,3% restanțe de 18 ani la plata pensiei de întreținere. În schimb, în doar 4,7% dintre cazuri, copiii beneficiază regulat de pensie de întreținere.
O altă propunere a autorilor se referă la stipularea în legislație că instanța de judecată va stabili domiciliul copilului. La emiterea acestei hotărâri, magistrații vor ține cont de rezultatele evaluării riscului de comitere a actelor de violență efectuat de către autoritatea tutelară teritorială, atașamentul copilului față de fiecare dintre părinți, față de frați şi surori, de vârsta copilului şi frecventarea studiilor/participarea la activități extrașcolare de către acesta, de relațiile dintre copil şi fiecare părinte, de proximitatea domiciliului părintelui care locuiește separat de copil. În acest fel, se urmărește ca drepturile părintești să fie exercitate într-un mod echitabil şi să excludă orice formă de violență față de copil. Totodată, dacă autoritatea tutelară teritorială va constata un risc înalt de violență în familie, instanța de judecată va limita pentru o perioadă de până la 6 luni comunicarea şi contactul dintre copil și părintele agresor”, se arată în comunicatul emis de Parlament.

Instanța de judecată va decide și programul de întrevederi.

„Executorul judecătoresc va pune în aplicare hotărârea magistraților privind programul de întrevederi. Dacă copilul va refuza să participe, instanța poate obliga părinții să participe împreună cu copilul la un program de armonizare a relațiilor de familie pentru o perioadă de până la 6 luni”, transmite legislativul.

Proiectul de modificare a unor acte normative care vizează protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești va fi propus Parlamentului spre examinare în lectura a doua. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Judecătorul Ion Bulhac nu a promovat evaluarea externă repetată

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care au vizat judecătorii acestei instanțe. În raportul de reevaluare, Comisia propune, pentru a doua oară, nepromovarea evaluării de către judecătorul Ion Bulhac, constatând neîntrunirea criteriului de integritate etică.

Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie

Procuratura Generală anunță două măsuri care ar putea schimba modul în care sunt investigate cazurile de violență în familie. Este vorba despre desemnarea procurorilor specializați și o inițiativă legislativă care ar putea sancționa persoanele care nu raportează astfel de fapte. Decizia vine în contextul în care autoritățile spun că violența împotriva femeilor și violența domestică rămân probleme persistente, iar numărul sesizărilor este în creștere, ceea ce pune presiune pe sistemul de justiție