Consiliul Securităţii Naţionale al Casei Albe respinge amenzi aplicate de către Uniunea Europeană Apple şi Meta
Statele Unite ”nu vor tolera” amenzile grele aplicate de către Uniunea Europeană (UE) giganţilor americani ai tehnologiei Apple şi Meta, avertizează joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care le denunţă drept o ”nouă formă de extorcare economică”, după ce Comisia Economică (CE) a anunţat miercuri sancţionarea financiară a celor doi giganţi din cauza unor infracţiuni în domeniul concurenţei, relatează AFP.
”Reglementările extrateritoriale care ţintesc în mod specific şi subminează întreprinderile americane, care sufocă inovaţia şi care permit cenzura vor fi recunoscute drept bariere comerciale şi o ameninţare directă la adresa unei societăţi civile libere”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) al Casei Albe, Brian Hughes.
Comisia Europeană a anunţat miercuri că sancţionează financiar Apple şi Meta (Facebook, Instagram), din cauza unor infracţiuni în domeniul concurenţei, în pofida unor tensiuni cu Donlad Trump privind taxele vamale.
Apple a fost amendată cu 500 de milioane de euro din cauza unor clauze abuzive, în buticul de aplicaţii App Store, în detrimentul furnizorilor de aplicaţii şi clienţilor acestora.
Meta, gigantul reţelelor de socializare, a fost amendată cu 200 de milioane de euro, din cauza încălcării unei reglementări care încadrează folosirea datelor personale.
Donald Trump denunţă cu regularitate taxele, amenzile şi constrângerile în domeniul reglementării impuse de UE serviciilor digitale americane.
Brian Hughes cera ca ”ţintirea răuvoitoare a întreprinderilor şi clienţilor americane de către UE să înceteze”.
”Stop spiralei infernale a reglementării UE”, cere el în acest comunicat.
Uniunea se află în pline negocieri cu administraţia Trump în vederea obţinerii unei ridicări a taxelor vamale impuse de către miliardarul republican.
Însă, potrivit comisarului european însărcinat cu Concurenţa Teresa Ribera, aceste amenzi nu fac parte din războiul comercial, ci reprezintă ”pur şi simplu o aplicare a legii”.
Sursa: news.ro
O rețea de 70 de hoți români specializată în furturi de metale a fost destructurată în Germania. Pagube de milioane de euro
Poliția din Germania investighează o rețea de persoane suspectate că ar fi furat cabluri de cupru, plăci de aluminiu și alte metale din șantiere, parcuri fotovoltaice și companii. Prejudiciul estimat se ridică la milioane de euro, iar cinci bărbați au fost plasați în arest preventiv, potrivit MDR, N-TV și poliției din Germania.
O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra
O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.
(VIDEO) Tragedie feroviară în Spania: cel puțin 68 de morți și 80 de răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Cel puțin 68 de persoane au murit și alte 80 au fost rănite, dintre care 15 se află în stare foarte gravă, în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri, 28 octombrie, în apropierea orașului Toledo, din Spania. Accidentul este cel mai grav de acest fel înregistrat în Europa din 2013, potrivit Reuters.