Noi reguli privind regimul juridic al moștenirii

După o amânare de trei luni, de astăzi, au intrat în vigoare noile norme legale ce vizează moștenirea. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 6 august 2025 și urma să intre în vigoare din 1 ianuarie, dar la sfârșitul anului trecut deputații au decis să amâne termenul cu trei luni.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 1 aprilie 2026, 19:44
Noi reguli privind regimul juridic al moștenirii

Noile prevederi vizează, printre altele, condițiile în care se dobândește proprietatea, regimul moștenirii nedemne, termenele și procedura de acceptare a succesiunii, precum și statutul soțului supraviețuitor, transmite BizLaw.MD.

Codul civil clarifică caracterele moștenirii: aceasta este considerată o transmisiune pentru cauză de moarte, universală, unitară și indivizibilă. De asemenea, au fost reglementate detaliat și condițiile în care un moștenitor poate fi decăzut din dreptul de moștenire. Astfel, această situație trebuie constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, iar acțiunea poate fi intentată de orice persoană care ar putea avea un avantaj din înlăturarea moștenitorului nedemn.

Se stabilește expres că moștenitorul nedemn este obligat să restituie bunurile moștenite și fructele acestora, iar cota sa succesorală se împarte între ceilalți moștenitori.

Soțul supraviețuitor primește o protecție suplimentară. Soțul supraviețuitor care vine la moștenirea legală alături de alți moștenitori de clasa întâi poate primi, cu titlu de preciput, în afară de cota sa succesorală, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților, cu excepția cazului în care acestea sunt accesorii ale unui imobil și nu pot fi separate fără a deteriora imobilul, și numai în măsura în care acestea sunt necesare pentru menținerea gospodăriei.

Legea introduce și reguli clare privind opțiunea succesorală. Moștenirea poate fi acceptată sau refuzată în termen de 12 luni, iar termenul poate fi extins în anumite condiții. În cazul minorilor sau al persoanelor sub ocrotire, autoritatea tutelară este responsabilă să decidă în termen asupra opțiunii succesorale.

Se precizează că acceptarea moștenirii se consideră valabilă și dacă moștenitorul intră în posesia bunurilor, dar acesta nu poate dispune de ele înainte de expirarea termenului legal și fără certificat de moștenitor.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.