EXCLSUIV (VIDEO 18+) Noi imagini cu membrul partidului „Renaștere”, care s-a luat de piept cu poliția, după ce a fost prins băut la volan, la Ceadîr-Lunga
Reporterii PulsMedia.MD au intrat în posesia unor imagini noi cu Ivan Patosca, membru al Partidului Politic „Renaștere”, totodată soțul Irinei Patosca, președintele organizației teritoriale „Ceadîr-Lunga” al aceluiași partid, care s-a dat în spectacol și a agresat agenții de patrulare, după ce l-au prins băut la volan.
În imaginile obținute de noi se vede și polițistul căruia Patosca i-a deteriorat uniforma.
Amintim că individul în vârstă de 38 de ani, a fost tras pe dreapta de polițiștii din Ceadîr-Lunga, după ce l-au observat cum se deplasa neuniform pe stradă la volanul unui Volkswagen. Testul cu aparatul Drager a fixat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,79 mg/l.
„Șoferul, originar din raionul Ceadîr-Lunga și membru al unui partid politic, a agresat fizic și verbal un polițist de patrulare, deteriorând și uniforma angajatului.Pentru a stopa comportamentul neadecvat al acestuia au fost aplicate mijloace speciale, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. În privința șoferului au fost pornite două cauze penale pentru amenințarea sau violența îndreptată împotriva unei persoane cu funcție de răspundere și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se arată într-un comunicat al IGP.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.