(VIDEO) Momentul emoționant în care un american își regăsește câinele după ce casa i-a ars complet în Los Angeles

Un american, a cărui casă a fost distrusă complet în incendiile din Los Angeles, a izbucnit în lacrimi în momentul în care și-a găsit câinele la aproape o săptămână după ce bărbatul a fost nevoit să evacueze cartierul în care locuia, informează NBC Los Angeles.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 14 ianuarie 2025, 17:19
Digi

Casey Colvin locuia în cartierul Pacific Palisades, distrus complet de incendiile devastatoare din zona Los Angelesului. Colvin a apelat la o persoană specializată în găsirea animalelor pierdute și l-a descoperit pe câinele său, Oreo, printre ruinele casei vecinului său. 

În momentul în care Oreo și-a făcut apariția și l-a luat în brațe, Casey Colvin a izbucnit în plâns. El i-a mulțumit în același timp și corespondentei locale a postului NBC, care a înregistrat momentul. Colvin își căuta câinele de marțea trecută. Bărbatul era la serviciu când a fost emisă alerta de incendiu. 

A încercat să ajungă acasă să-și salveze cei doi câini - Oreo și Tik Tika - dar a rămas blocat pe drum cinci ore. Deși nu a putut ajunge acasă, un pompier s-a oferit să meargă la locuința lui Colvin și să-i preia câinii. Acesta a reușit să o ia doar pe Tika Tika. Câteva ore mai târziu, casa lui Colvin a ars complet. 

În cele din urmă, Oreo a fost și el găsit în curtea casei unui vecin - care a ars și aceasta în întregime -, spre bucuria stăpânului său.

sursa: digi24.ro

Trei soldați riscă 6 ani de închisoare și amendă de 120.000 de euro pentru bătaia dată unui tânăr care a avut nevoie de 417 zile ca să se recupereze

Patru bărbați, dintre care trei sunt soldați și doi frați, riscă până la șase ani de închisoare și o amendă de 120.000 de euro după ce au bătut un tânăr de 20 de ani într-o discotecă din centrul orașului Pamplona, în septembrie 2023. Incidentul, declanșat de o dispută banală, a lăsat victimei răni grave și sechele.