(GALERIE FOTO) „Cimitirul motocicletelor fantome”, la Orhei. Șefului poliției raionale i s-a pus pata pe „călăreții pe două roți în afara legii”
Șeful interimar al IP Orhei, Alexandru Popanu , după ce în ultimele două săptămâni au fost înregistrate cel puțin două accidente cu implicarea motocicletelor, soldate cu decesul a doi adolescenți, se pare că i s-a pus pata pe motocicliștii iresponsabili. Timp de aproape o săptămână, polițiștii din Orhei au demarat o amplă „vânătoare” a „motocicliștilor în afara legii” și a „motocicletelor fantomă”.
Astfel, în urma intervenției polițiștilor din Orhei, timp de 8 zile, în perioada 20-28 iulie curent, 41 de motociclete au fost urcate pe evacuator și transportate la parcare specială.
Totodată. au fost stabiliți patru motocicliști băuți, unul dintre care s-a ales cu dosar penal. Alții aproximativ 22 de motociliști au fost prinși fără permise de conducere, iar 30 de motociclete au fost identificate ca fiind fără plăcuțe de înmatriculare și fără asigurare RCA.
De la începutul anului curent, în raionul Orhei, la parcarea specială au ajuns aproximativ 137 de motociclete, dintre care 56 au fost aduse pentru că erau parcate neregulamentar, 47 erau coduse de motocicliști fără permise de conducere, altele de 29 în urma accidentelor rutiere.
Amintim că sâmbăta trecută, o adolescentă de 17 ani a murit la spital, iar doi copii de 14 ani s-au ales cu traumatisme, după ce un tânăr de 18 ani cu motocicletă fără plăcuțe de înmatriculare s-a izbit în ei, în timp ce se deplasau pe partea dreaptă a carosabilului prin localitatea Lucașeuca, din raionul Orhei.
(FOTO) Grav accident cu implicarea unui „ghost rider”, la Orhei. O adolescentă a murit, doi copii - la spital
Femeie incendiată de soț în sectorul Buiucani. Suspectul, recent eliberat din detenție, a fost reținut
Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată despre un incident grav produs în sectorul Buiucani al capitalei.
O mașină plină cu cetățeni ai Israelului, răsturnată la Criuleni. Șoferul a murit pe loc,iar pasagerii răniți
Patru persoane au ajuns la spital, iar alta a murit, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc astăzi, în jurul orei 15:20, pe traseul M1, în apropierea localității Zăicana din raionul Criuleni.
UPDATE // (VIDEO) Carambol cu implicarea unei autocisterne, la Sîngerei. Noi detalii de la Poliție
Potrivit IGP, acum o oră, polițiștii din Sîngerei au fost sesizați despre izbucnirea unui incendiu la un autocamion cu cisternă care transporta combustibil, pe traseul R 6, în apropierea satului Mihailovca.