Nouă persoane condamnate la detenție pe viață au fost eliberate din pușcărie
Ministerul Justiției transmite că în cadrul unui stat de drept, toți deținuții, inclusiv cei care au fost condamnați la detențiune pe viață, trebuie să aibă dreptul la speranța de reintegrare în societate și posibilitatea de a-și revizui detenția. Totodată, actul de clemență al statului, în calitate de măsură excepțională, trebuie să respecte mecanisme stricte de evaluare a riscului de recidivă, după o anumită perioadă de executare efectivă a pedepsei.
Potrivit Ministerului Justiției, intervențiile la Legea cu privire la amnistie au adus modificări la aplicarea amnistiei prin reducerea pedepsei, generând prin aceasta și posibilități noi pentru condamnații la detențiunea pe viață de a beneficia de pe urma acestei legi. Se precizează faptul că pe unele amendamente, introduse suplimentar în lectura finală, Guvernul nu s-a expus, scrie Ziua.MD.
Aceste modificări au permis, în anumite cazuri, reducerea/comutarea detenției pe viață la 30 ani închisoare. Și apoi, printr-o altă procedură, să se solicite în mod cumulativ de la instanța de judecată liberarea condiționată înainte de termen sau înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o sancțiune mai blândă în condiții mai favorabile pentru acești condamnați.
„Din cele 9 proceduri, 3 au fost contestate, 2 recursuri au fost admise, 1 persoană a fost reamplasată în penitenciar, 1 persoana urmează a fi identificată, iar situația la 1 persoană e în curs de examinare. Cele 7 persoane eliberate sunt la evidența organelor de probațiune și sub monitorizare de către organele poliției conform competențelor legale”, precizează Ministerul Justiției.
Ministerul a inițiat o cercetare complexă a acestor cazuri, însoțită de o verificare detaliată a activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a comisiilor de evaluare a eligibilității, modul cum a fost aplicată legea de către cei responsabili.
„La finalizarea cercetărilor menționate vor fi luate măsurile necesare, inclusiv sesizări oficiale către autoritățile competente pentru verificarea sub aspect de răspundere penală”, se arată într-un comunicat de presă.
La sesizarea procurorului general, Curtea Constituțională, a suspendat, pe 9 aprilie, aplicarea prevederilor care permit comutarea pedepsei de detenție pe viață la 30 de ani de detenție. Mai devreme, Parlamentul a aprobat, în două lecturi, o inițiativă legislativă care prevede că persoanele față de care s-a comutat pedeapsa de la închisoare pe viață la 30 de ani de închisoare nu vor mai fi eligibile să se adreseze în instanța de judecată pentru a le mai reduce din termenul pe care îl ispășește.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.