Agenția Federală rusă de Transport Aerian a vândut anul trecut avioane Il-76 și elicoptere Mi-8, folosite apoi de Ucraina împotriva Rusiei
Serviciul Federal de Securitate a deschis două dosare penale privind retragerea ilegală a 59 de avioane și elicoptere din jurisdicția rusă, au informat surse Izvestia, citate de Kommersant. Avioane Il-76 și elicoptere Mi-8 au fost vândute în străinătate. Elicopterele, potrivit ziarului rusesc, au fost folosite de Ucraina împotriva Rusiei, iar avioanele au livrat marfă cu transponderele oprite.
Persoana suspectată în acest caz ar fi fostul șef al Agenției Federale de Transport Aerian, Alexander Neradko. Potrivit sursei citate, pe 7 februarie perchezițiile au avut loc la biroul central al Agenției Federale de Transport Aerian de pe Leningradski Prospekt, din Moscova.
Angajați ai FSB și ai Ministerului Afacerilor Interne au ridicat documente în birourile a doi funcționari ai agenției, șefa Departamentului de Inspecție pentru Siguranța Zborului, Kristina Bivalina, și adjunctul Departamentului de Înregistrare de Stat a Aeronavelor Civile, Drepturi și Tranzacții, Petr Kozirev.
„În cursul evenimentelor au fost ridicate obiecte și documente care confirmă ilegalitatea acțiunilor angajaților Rosaviation și ale altor persoane încă neidentificate de radiere din registrul de înmatriculare a aeronavelor”, a indicat una dintre sursele Izvestia. Începând cu martie 2022, avioanele și elicopterele au fost vândute, inclusiv către țări neprietenoase, după care trei elicoptere au luat parte la apărarea aeriană a Ucrainei, iar avioanele Il-76 au livrat marfă cu transponderele oprite, astfel încât rutele lor să nu poată fi urmărite, a indicat o sursă apropiată de structurile de putere de la Moscova.
Această poveste a fost, potrivit interlocutorilor Izvestia, cea care a dus la demisia în septembrie 2023 a lui Alexander Neradko, care a condus Agenția Federală de Transport Aerian timp de 14 ani. Un dosar penal de neglijență (Partea 1 a articolului 293 din Codul penal al Federației Ruse) a fost inițiat împotriva lui Kozirev, a Kristinei Bivalina și a fostului ei adjunct, Anna Jilțova.
Potrivit sursei citate, acesta din urmă a fost concediată în iunie 2023, iar unul dintre motive a fost un afiș împotriva războiului pus la locul de muncă și o atitudine negativă față de desfășurarea de trupe de către Rusia în Ucraina.
Anchetatorii spun că angajații Agenției Federale de Transport Aerian au șters din actele de înregistrare avioanele și elicopterele încă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, încălcând decretele prezidențiale și reglementările guvernamentale. Ei au scos aeronavele din registrul de stat fără un set complet de documente și au furnizat informații contradictorii și nesigure despre locația actuală a acestora, în afara Rusiei.
Din martie 2022 până în iunie 2023, 59 de aeronave au fost scoase din jurisdicția rusă. În această perioadă, departamentul a fost condus de Alexander Neradko. 36 de avioane și elicoptere au fost radiate din cauza vânzărilor în străinătate. Cumpărătorii a 21 dintre acestea erau rezidenți ai statelor din afara UEEA. Opt au fost vândute țărilor neprietenoase.
sursa: libertatea.ro
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.