Vicepreședinta organizației teritoriale Rîșcani a PP „Șor” a fost condamnată la 4 ani de închisoare
La data de 22 decembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința vicepreședintei organizației teritoriale Rîșcani a PP „Șor” a fostului Partid Politic „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Instanța i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și pedeapsa complementară obligatorie a privării de dreptul de a exercita activitäti legate de organizare contabila si financiare in cadrul partidelor politice, precum si privare de activitatea de membru in partide politice, pe o durată de 5 ani.
Măsura preventivă - arestul preventiv cât și dosarul de căutare a acesteia - a fost menținut.
Totodată, din contul inculpatei a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 544 000 de lei, reprezentând mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.
Potrivit probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informație și Securitate, inculpata, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de vicepreședintă a organizației teritoriale Rîșcani a Partidului Politic „Şor”, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, aceasta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.
În asemenea circumstanțe, inculpata ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 544 000 de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.
Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. Acuzatorul de stat urmează să decidă necesitatea contestării acesteia.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.