Noi detalii despre cazul celor două fetițe care au murit intoxicate cu monoxid de carbon, la Anenii Noi
Oamenii legii au stabilit preliminar că cele două fetițe, de 3 și respectiv patru ani, care în această după-amiază au fost găsite într-o casă din Geamăna, Anenii Noi, în stare de inconștiență, ar fi murit din cauza că părinții ar fi exploatat greșit soba, susțin sursele PulsMedia.MD.
Cei doi adulți, mama fetițelor, o femeie de 29 de ani și tatăl vitreg al acestora, ar fi aprins focul în soba din locuință, după care s-ar fi dus într-o anexă a casei și le-au lăsat pe copile fără supraveghere.
Din cauza că aceștia ar fi spraîncărcat soba cu cărbuni s-ar fi aprins tavanul casei în care se aflau cele două copile.
Bărbatul a mers în ospeție la un prieten din mahala, iar femeia ar fi rămas să trebăluiască prin anexa locuiței. Ulterior aceasta a intrat în locuință și a găsit casa plină de fum, dar și cele două copile în stare de inconștiență.
Femeia le-a scos din odaia în care se aflau și le-ar fi dus în anexa casei, după care l-a sunat pe tatăl vitreg al acestora, iar ultimul a solicitat intervenția ambulanței.
Sursele noastre menționează că preț de 15 minute medicii s-au chinuit să le resusciteze pe copile, dar din nefericire totul a fost în zadar.
Aceleași surse precizează că familia este originară din localitatea Baccelia, Căușeni, și de ceva vreme locuiesc în satul Geamăna, Anenii Noi, într-o locuință care a fost pusă la dispoziție de către administrația locală.
Angajații IP Anenii Noi au inițiat un proces penal în acest caz și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia
Două terenuri noi de joacă, amenajate în sectorul Buiucani din Chișinău
Primăria municipiului Chișinău anunță finalizarea lucrărilor de amenajare a două noi terenuri de joacă pentru copii în sectorul Buiucani.
CFM, îngropată în datorii! Peste 1 miliard de lei angajamente externe și aproape 249 de milioane la buget
CFM are, la sfârșitul lunii august 2026, obligații financiare de sute de milioane de lei față de buget, creditori și instituții financiare externe, dar și creanțe de recuperat care depășesc 1,5 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de către Angela Popil, expertă în evaluarea patrimoniului și reorganizarea CFM, în cadrul ședinței Parlamentului în contextul proiectului de lege cu privire la separarea CFM în întreprinderi distincte. Este vorba de CFMinfra, CFMpasageri și CFMmarfă.
Poliția Națională își consolidează capacitățile tehnologice prin recepționarea unei infrastructuri destinate stocării, procesării și analizei informațiilor video.
Donația, oferită cu sprijinul Guvernului Republicii Federale Germania și al Poliției Federale Germane, reprezintă o etapă importantă în modernizarea sistemului de videomonitorizare și va permite integrarea informațiilor provenite din multiple surse: camere de monitorizare a traficului, sisteme de tip bodycam, camere fixe și mobile ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și fluxuri video ale altor autorități naționale.