(FOTO) Cetățean al R.Moldova încătușat, după ce a dat foc casei în care locuia fosta soție, în Rusia. Femeia a murit
Un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut de departamentului Comitetului de Investigații al Federației Ruse pentru Regiunea Moscova în cadrul unei anchete penale. El este suspectat de uciderea fostei sale soții și de tentativa de omor asupra unei cunoștințe a acesteia, comise cu o cruzime deosebită și într-un mod general periculos.
S-a stabilit preliminar că, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2025, suspectul a venit la fosta sa soție care locuia într-o casă privată situată în satul Alabushevo, unde a văzut-o pe aceasta cu un alt bărbat la fereastră.
Intrusul a condus apoi până la cea mai apropiată benzinărie, unde a cumpărat un bidon de benzină și, întorcându-se la casă, l-a turnat pe verandă și pe ușa din față, după care i-a dat foc.
Bărbatul a reușit să iasă din casă. Femeia a murit intoxicată cu monoxid de carbon.
Datorită activității coordonate a anchetatorilor, criminaliștilor și ofițerilor operativi, inculpatul a fost reținut în cel mai scurt timp posibil și adus la departamentul de investigații.
O declarație de la Vilnius a stârnit furie și amenințări la Moscova: „Țările Baltice ar trebui să aparțină Rusiei. Lituania poate fi distrusă în 24 de ore”
O dispută pe tema regiunii ruse Kaliningrad a nemulțumit Rusia, care a reacționat vehement de la toate nivelurile, parlament, guvern și Kremlin, pentru a certa și amenința Lituania, scrie The Moscow Times.
(VIDEO) Ucrainenii au atacat cu rachete Neptun un depozit de drone din regiunea Rostov
Ucraina a atacat un depozit de muniție și drone de recunoaștere cu o rachetă de fabricație proprie Neptun, în cursul nopții de joi spre vineri, a declarat o sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru Kyiv Independent.
Ex-director Moldindconbank, condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un director al unei filiale a băncii BC „Moldindconbank” SA la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie și falsificare a documentelor oficiale.
Comentarii facebook