R.Moldova, condamnată la CEDO pentru destituirea unui funcţionar care a primit mită o drujbă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Republica Moldova într-un dosar inedit în care un agent de mediu a fost destituit pentru că a primit mită o drujbă.
Instanţa europeană estimând că procedura desfăşurată împotriva acestuia nu a fost echitabilă, relatează AFP.
Reclamantul care s-a adresat CEDO, Ivan Cavca, era funcţionar la Inspecţia pentru protecţia mediului. El a fost revocat din funcţie disciplinar în mai 2020 pentru că a acceptat o drujbă ca mită, în timp ce investiga un caz de tăiere ilegală de arbori.
Apoi el a contestat decizia de revocare din funcţie, susţinând că a fost atras într-o capcană de un agent sub acoperire care acţiona în cadrul unei acţiuni de evaluare aleatorie a integrităţii profesionale a funcţionarilor din serviciul său. Dar el nu a obţinut câştig de cauză în justiţia naţională, prin urmare s-a adresat în final instanţei europene.
Invocând în faţa acesteia din urmă articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Ivan Cavca a insistat asupra faptului că justiţia Republicii Moldova nu a luat în considerare faptul că acţiunea prin care i s-a oferit drujba ca mită a fost o înscenare, iar CEDO i-a dat dreptate.
"Curtea consideră că tribunalele interne nu şi-au îndeplinit obligaţia de a examina aprofundat argumentul înscenării şi de a se asigura că procedura este corectă", a motivat CEDO.
Aceasta a mai constatat şi "motivarea inadecvată" a judecătorilor Judecătoriei Chişinău, precum şi alte anomalii de procedură, cum ar fi aceea că reclamantul nu a putut face recurs împotriva hotărârii judecătoreşti, "o posibilitate deschisă doar altor părţi".
Prin urmare, CEDO a concluzionat că Republica Moldova a încălcat articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. "Constatarea încălcării constituie în sine o satisfacţie îndeajuns de echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de domnul Cavca, iar statul pârât trebuie să îi plătească 1.375 de euro pentru cheltuieli de judecată", se arată în decizia instanţei europene.
sursa: știrileprotv.ro
Încep înscrierile la examenul de calificare în profesia de avocat pentru sesiunea de toamnă 2026
Persoanele care au finalizat stagiul profesional în avocatură și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se pot înscrie, începând din data de 30 septembrie, la examenul de calificare în profesia de avocat. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă 2026 vor fi deschise până la 15 octombrie.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.