Copii, exploatați prin cerșetorie și muncă – inculpata, condamnată la 15 ani de închisoare
Procuratura Drochia, Oficiul Rîșcani anunță că printr-o sentință recent pronunțată, o femeie de 53 ani, originară din raionul Rîșcani, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru trafic de copii.
Instanța a mai dispus privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul gestionării resurselor umane şi activităţilor conexe legate de minori, pe un termen de 5 ani.
Tot prin această sentință, s-a dispus încasarea de la inculpată în beneficiul părților vătămate a prejudiciului moral în sumă de 300 000 lei și menținerea sechestrului pe bunurile imobile: casa de locuit și terenurile agricole din proprietate, (evaluate la preț de peste 1 000 000 lei) ce îi aparțin inculpatei, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Sentința urmează a fi contestată cu apel de către procurori, care vor solicita o pedeapsă mai aspră.
Inculpata a fost acuzată că în perioada anilor 2009 - 2016, cu scopul de a obține un câștig material, a exploatat prin muncă şi practicarea cerșetoriei doi copii. Acțiunile ilegale au început când aceștia aveau vârsta de 5, și, respectiv, 9 ani.
Femeia i-a adăpostit pe cei doi minori în gospodăria sa dintr-o comună din raionul Rîşcani. Profitând de poziția de vulnerabilitate a minorilor, amenințându-i cu violența fizică, i-a impus să cerșească prin diferite localități ale raioanelor Rîşcani, Drochia, Glodeni, Făleşti şi mun.Bălţi, să lucreze la strâns, curățat şi ulterior – vânzare a nucilor, cât şi se efectueze alte lucrări. Inculpata însușea toate sumele de bani câștigate de către minori.
Deşi, inițial, inculpata a acceptat să facă declarații asupra învinuirii şi a fost prezentă la examinarea cauzei, ulterior, în ședințele de judecată nu s-a mai prezentat și nu a comunicat instanței locul aflării sale. Prin urmare, procurorii au solicitat anunțarea în căutare a inculpatei, demers admis de către instanță la 02 noiembrie 2025.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.