UPDATE // Ofițerii CNA au descins cu percheziții în sudul R.Moldova, la Comrat. O persoană reținută pentru 72 de ore
UPDATE // Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii municipiului Cahul, au desfășurat acțiuni de urmărire penală în cadrul unui dosar pornit pe faptele de trafic de influență și corupere pasivă. Acțiunile vizează arhitectul din cadrul Primăriei Comrat, care ar fi pretins și primit mijloace financiare necuvenite pentru eliberarea autorizației de construire.
Potrivit denunțătorului, bărbatul ar fi solicitat mijloace bănești pentru facilitarea înregistrării unui teren atribuit prin decizia Consiliului Municipal Comrat și pentru obținerea autorizației de construire a unui imobil pe acest teren. În cadrul urmăririi penale, mijloacele bănești estorcate, în sumă de 6 000 de lei, au fost transmise sub controlul ofițerilor CNA, fiind documentate și alte episoade de pretindere și primire de bani.
În urma perchezițiilor efectuate astăzi dimineața la domiciliul, automobilul și biroul de serviciu al bănuitului, au fost depistate probe concludente pentru urmărirea penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor conexiunilor și probarea faptelor.
CNA reamintește că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată
Știrea Inițială!
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au descins cu percheziții în această dimineață într-un dosar de corupție, în care este vizat arhitectorul șef al municipiului Comrat.
Știrea se actualizează.
Tânăr de 23 de ani din raionul Florești, prins cu zeci de pachețele de hașiș
Un tânăr de 23 de ani din satul Gura Căinarului, raionul Florești, a fost depistat de polițiști având asupra sa zeci de pachețele ce conțineau o substanță suspectată a fi hașiș.
Motociclist rănit în urma unui accident pe o stradă din Chișinău
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 18:20, pe strada Uzinelor din capitală.
(VIDEO) Un șofer a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina, la Codru
Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan și a produs un accident. Cazul a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 13:45, pe o stradă din orășelul Codru, municipiul Chișinău.