Ostașul decedat în armată — petrecut pe ultimul drum. Tatăl nu cunoaște motivele decesului
Ostașul batalionului nr. 22 al Armatei Naționale, care la 20 martie a decedat subit în cazarmă, a fost petrecut duminică, 23 martie, pe ultimul drum. Funeraliile au avut loc în satul de baștină, Bărboieni, Nisporeni.
„L-a plâns tot satul, tineri și bătrâni. A fost un copil cuminte, de ajutor. Întrebarea mea este legată de riscurile la care sunt supuși cei înrolați în Armata Națională: de ce nu se cunosc motivele decesului?”, ne-a spus David Manole, consilier local la Bărboieni, transmite ZdG.MD.
Gavril Târșină, tatăl ostașului decedat, spune că, în ajunul morții, a vorbit cu Cristian la telefon. „Vorbeam seară de seară. Niciodată nu s-a plâns de probleme de sănătate. De fapt, era un băiat sănătos, nu am umblat cu el prin spitale. Uneori îl întrebam dacă nu se întâmplă ca soldații să între în conflicte sau să se bată între ei. Îmi spunea că totul e bine, să nu-mi fac griji. Îl credeam, dar acum nu știu ce să cred, pentru că și până azi nu cunosc de ce a murit unicul meu fecior”, plânge Gavril Târșină.
Potrivit informației din cadrul Armatei Naționale, în amiaza zilei de 20 martie, militarul Cristian Târșină și-ar fi pierdut cunoștința în cazarmă. I-ar fi fost acordat primul ajutor medical, fiind solicitată și ambulanța. În scurt timp, medicii sosiți la fața locului au constatat însă decesul tânărului.
O comisie specială a Armatei Naționale a inițiat o cercetare de serviciu privind cauzele și circumstanțele tragediei.
Gavril Târșină, tatăl ostașului decedat în circumstanțe neelucidate, ne-a spus că la înmormântare au fost colegi de serviciu ai fiului săi, dar și responsabili din cadrul batalionului nr. 22, unde era înrolat Cristian. „Nu mi-au spus de ce a murit fiul meu. Au zis să aștept o lună de zile, după care va fi clar de ce a murit”, ne-a mai spus tatăl ostașului care fusese înrolat în vara anului 2024.
Și responsabili din Armata Națională fac trimitere la faptul că motivele decesului urmează a fi stabilite de către medicii legiști.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.