Tânără de 25 de ani trimisă după gratii, pentru două jafuri comise în Chișinău

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unei tinere în vârstă de 25 de ani, recunoscută vinovată de comiterea a două episoade de jaf. Inculpata a fost condamnată, pentru concurs de infracțiuni, la 9 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 12 martie 2026, 16:15
Inculpata a fost condamnată, pentru concurs de infracțiuni, la 9 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei.

Potrivit probelor administrate, primul caz a avut loc în seara zilei de 23 martie 2025, în apropierea unei stații PECO din sectorul Centru al capitalei. Inculpata s-a apropiat de victimă și, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unei datorii de 800 lei, i-a aplicat o lovitură peste față, după care i-a sustras în mod deschis telefonul mobil din buzunarul hainei. După comiterea faptei, aceasta a părăsit locul în grabă, urcând într-un automobil și deplasându-se într-o direcție necunoscută, fără a reacționa la solicitările repetate ale victimei de a-i restitui bunul. Ulterior, inculpata s-a deplasat la o piață din capitală, unde a vândut telefonul sustras contra sumei de 500 lei. Prin acțiunile sale, victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare de aproximativ 10 000 de lei.

Cel de-al doilea episod a fost comis în timpul zilei de 30 mai 2025, în sectorul Ciocana din capitală. În acest caz, inculpata a acționat împreună cu o complice, o femeie în vârstă de 40 de ani. Fiind în troleibuz, ambele s-au apropiat de victimă și s-au interesat de telefonul mobil pe care aceasta îl deținea. La ultima stație a liniei de troleibuz, inculpata și complicea au coborât împreună cu victima. Au cerut telefonul pentru a efectua un apel, însă victima a refuzat. În acel moment, inculpata a imobilizat victima, apucând-o de braț, iar complicei i-a reușit să smulgă telefonul și să se îndepărteze cu el.

Victima a încercat să-și recupereze telefonul și a urmărit inculpata, cerându-i să i-l returneze, însă aceasta a îmbrâncit-o și i-a aplicat o lovitură peste față. În timpul altercației, un trecător s-a apropiat și a intervenit pentru a le despărți, alertând totodată poliția.

Persoanele implicate în jaf au fost identificate de organele de drept, iar telefonul sustras a fost recuperat.

În ședința de judecată inculpata și-a recunoscut parțial vina.

Complicea femeii a fost condamnată printr-o sentință anterioară, cauza fiind examinată în procedură simplificată, din motiv că aceasta și-a recunoscut integral vinovăția.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.