NEWS ALERT

Contrabandă spre SUA cu vin de struguri din Moldova, pretins a fi „vin din suc de rodii din Armenia” și „vin demi-dulce din Georgia”. Șase persoane trimise pe banca acuzaților

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată patru companii din Moldova și șase persoane pentru contrabandă cu vinuri spre Statele Unite ale Americii de peste 3.600.000 lei, în anii 2021-2023.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 11 decembrie 2025, 09:54
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată patru companii din Moldova și șase persoane pentru contrabandă cu vinuri spre Statele Unite ale Americii de peste 3.600.000 lei, în anii 2021-2023.

Cele șase persoane cu vârste cuprinse între 33 și 60 de ani au rol de fondatori, administratori și angajați în diverse funcții ai companiilor în care lucrează. 

Aceștia au creat o schemă prin care cumpărătorii celor zeci de mii de sticle de vin exportate în SUA din Moldova ar fi fost înșelați că acestea ar fi fost produse în Armenia din „suc din rodii pur 100%” și vin demi-dulce în Georgia. Mai exact, companiile și-ar fi partajat rolurile de machetare și tipărire a etichetelor false, de fabricare a cutiilor pentru sticle, de cumpărare a dopurilor pentru sticle, termocapsulelor și a sacilor decorativi (inclusiv din velvet) pentru ambalarea sticlelor.

Potrivit Codului penal, schema de contrabandă comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar companiile ar risca amendă de la 400.000 lei la 600.000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. 

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.