Patru procurori anticorupție evaluați: două propuneri de promovare

Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat procedura de verificare a integrității etice și financiare în cazul a patru procurori din Procuratura Anticorupție: Vasile Disculțu, Iulian Diaconu, Radu Palencu și Vasile Plevan (în procedură de reevaluare).

publicat de Veronica Ciortan
joi, 30 aprilie 2026, 21:08
Patru procurori anticorupție evaluați: două propuneri de promovare

Completul A a constatat, în urma evaluării, că procurorii Vasile Disculțu și Iulian Diaconu întrunesc criteriile de integritate etică și financiară prevăzute de art. 11 din Legea nr. 252/2023 și a propus promovarea evaluării externe, scrie BizLaw.MD.

În ceea ce îl privește pe procurorul Radu Palencu, Completul a concluzionat că acesta nu întrunește criteriile de integritate financiară, propunând nepromovarea evaluării externe. În cazul procurorului Vasile Plevan, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins, la 19 februarie 2026, raportul Completului A din 21 ianuarie 2026 și a dispus reluarea procedurii de evaluare. În urma examinării aspectelor semnalate de CSP, a audierii subiectului și  revizuirii metodologiei de analiză a implicării subiectului în gestionarea unui dosar penal, Completul a propus nepromovarea evaluării externe, constatând necorespunderea acestuia criteriilor de integritate etică.

Rapoartele de evaluare și reevaluare au fost transmise subiecților vizați și CSP. Rapoartele vor fi făcute publice, în conformitate cu legea, după expirarea termenului de contestare a deciziilor CSP sau în termen de trei zile de la pronunțarea unor hotărâri definitive ale Curții Supreme de Justiție.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.