Biblioteca Națională lansează Campania Națională „Septembrie – nicio zi fără lectură”
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, sub egida Ministerului Culturii, a anunțat lansarea Campaniei Naționale „Septembrie – nicio zi fără lectură”, eveniment cultural de amploare dedicat promovării cărții și a lecturii, care s-a consacrat deja ca tradiție în cadrul Programului Național LecturaCentral.
Pe parcursul campaniei, în bibliotecile din țară, vor fi organizate un șir de evenimente, culturale, incluzând întâlniri cu scriitori, sesiuni de lectură publică, activități interactive dedicate tuturor categoriilor de vârstă etc. Scopul acestei inițiative este de a cultiva interesul pentru lectură, de a valorifica patrimoniul literar național și de a încuraja apropierea publicului larg de universul cărții și accesul la cunoaștere.
Un element important al campaniei îl reprezintă Concursurile Naționale din cadrul Programului Național LecturaCentral. Acestea sunt coordonate de Biblioteca Națională a Republicii Moldova și oferă o platformă de afirmare atât bibliotecilor, cât și cititorilor pasionați.
Concursurile Naționale 2025:
• „Cel mai original proiect/program de promovare a cărții și lecturii” – dedicat inițiativelor inovatoare ale bibliotecilor.
• „Cel mai activ cititor” – organizat pe trei categorii de vârstă (7–14 ani, 15–18 ani și 19+).
• „Cel mai original program de promovare a operei eminesciene” – pentru proiecte care valorifică opera marelui poet național.
• „Cel mai bun declamator al operei eminesciene” – concurs pe patru categorii de vârstă (7–10 ani, 11–14 ani, 15–18 ani și 19+).
• „Cel mai original program de promovare a valorilor europene” – destinat inițiativelor de educație civică și culturală.
Participarea la aceste concursuri reprezintă o oportunitate de socializare, dezvoltare, vizibilitate și recunoaștere publică care contribuie la consolidarea culturii lecturii în Republica Moldova.
Termenul-limită de depunere a dosarelor de participare este 15 octombrie 2025.
Regulamentul de organizare și desfășurare a concursurilor naționale în cadrul Programului Naţional LecturaCentral (PNLC). Disponibil:
http://bnrm.md/.../REGULAMENT_Concursuri%20PNLC%202025.pdf
La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu
Pe 9 septembrie 2026, Muzeul Național de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, a găzduit vernisajul expoziției de artă plastică „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui public numeros, marcând totodată consolidarea dialogului cultural dintre cele două instituții și spații românești.
„BADANTA” ajunge pe marele ecran. Comedy Zebra Show debutează în cinematografie cu o comedie despre familie, dragoste și aventură
Cinematografia autohtonă revine în atenția publicului cu o nouă premieră mult așteptată. Filmul „BADANTA”, o comedie de acțiune și aventură, va fi prezentat în premieră națională pe 1 octombrie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Ziua Limbii Române, sărbătorită la Chișinău cu muzică, tradiții și artiști cunoscuți
Chișinăul va marca Ziua Limbii Române printr-un amplu spectacol literar-muzical, organizat pe 31 august, începând cu ora 19:00, pe strada pietonală „Eugen Doga”.