Cel mai recent film regizat de Martin Scorsese, cu DiCaprio şi De Niro pe afiş, selectat la Festivalul de la Cannes
Organizatorii Festivalului de la Cannes au anunţat vineri că au inclus în selecţia oficială din acest an cel mai recent film regizat de Martin Scorsese, "Killers of the Flower Moon", care îi are în distribuţie pe actorii săi fetiş Leonardo DiCaprio şi Robert de Niro, aşteptaţi pe Croazetă pentru cea de-a 76-a ediţie a evenimentului, informează AFP.
Acest lungmetraj, produs de Apple TV şi care va fi lansat în cinematografe în luna octombrie înainte să devină disponibil pe platforma de streaming a grupului Apple, va fi proiectat la Cannes în data de 20 mai. "Killers of the Flower Moon" este primul film care a fost confirmat pentru cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de la Cannes (16-27 mai), a cărui selecţie oficială urmează să fie dezvăluită la jumătatea lunii aprilie.
Martin Scorsese, un legendar regizor american în vârstă de 80 de ani, recompensat cu trofeul Palme d'Or în 1976 pentru filmul "Taxi Driver", nu a mai fost selecţionat la Cannes din 1986, când a participat cu pelicula "After Hours", recompensată cu premiul pentru regie.
"Martin Scorsese şi-a dedicat întreaga viaţă celei de-a şaptea arte, iar Festivalul de la Cannes l-a însoţit în numeroase ocazii", au declarat organizatorii festivalului într-un comunicat. Regizorul american a prezidat juriul de la Cannes în 1998, când i-a înmânat trofeul Palme d'Or cineastului grec Theo Angelopoulos pentru filmul "Eternity and a Day".
Filmul "Killers of the Flower Moon" are o intrigă plasată în Oklahoma anilor 1920 şi spune povestea unor crime în serie, ale căror victime sunt amerindieni. Pelicula îi are în distribuţie pe doi dintre actorii fetiş ai regizorului Martin Scorsese: Robert De Niro, cu care a colaborat pentru a 11-a oară după producţii precum "Taxi Driver", "Raging Bull", "Goodfellas" şi "Casino", şi Leonardo DiCaprio, cu care a lucrat pentru a şaptea oară, după lungmetraje precum "Gangs of New York", "The Aviator", "Shutter Island" şi "The Wolf of Wall Street".
Echipa acestui film urmează să fie prezentă la Cannes în luna mai.
Precedentul film regizat de Martin Scorsese, "The Irishman", nu a fost lansat în cinematografele din Franţa, întrucât producătorul lui, Netflix, a dorit să îl rezerve pentru platforma sa de streaming.
Juriul celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de la Cannes va fi prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund, care are în palmares două trofee Palme d'Or, câştigate cu filmele "The Square" şi "Triangle of Sadness".
sursa: agerpres.ro
Marin Madan prezintă primul spectacol de comedie socială din Moldova. Vino pe 7 noiembrie la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
Pe 7 noiembrie, comediantul Marin Madan te invită la „Marin Madan - Moldovan”, un solo stand-up show prezentat drept primul spectacol de comedie socială din Moldova. Evenimentul va avea loc la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, începând cu ora 20:00. Cumpără bilete pe https://iticket.md/event/marin-madan-moldovan
1 octombrie - Ziua Internațională a Cafelei. Principalele țări din care R. Moldova a importat cafea în 2025
Cafeaua face parte din rutina de zi cu zi a milioane de oameni din întreaga lume. De Ziua Internațională a Cafelei, Biroul Național de Statistică anunță principalele țări din care Republica Moldova a importat cafea în 2025.
La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu
Pe 9 septembrie 2026, Muzeul Național de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, a găzduit vernisajul expoziției de artă plastică „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui public numeros, marcând totodată consolidarea dialogului cultural dintre cele două instituții și spații românești.