Taximetrist condamnat la 16 ani de închisoare, după ce a exploatat sexual două adolescente de 16 ani
Un taximetrist a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce a exploatat sexual două adolescente de 16 ani, pe care le-a atras și controlat în Chișinău. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, într-un dosar instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Faptele datează din 2017, iar cazul a ajuns în instanță în 2020.
Potrivit anchetei, cele două adolescente veniseră în capitală din nord-estul țării și se aflau într-o situație vulnerabilă. Ambele plecaseră din familie, iar una dintre ele ar fi fost victima unui abuz în copilărie. În acest context, bărbatul ar fi profitat de situația lor.
Prima victimă l-a cunoscut după o cursă de taxi, când a fost preluată dintr-o discotecă. Ulterior, bărbatul a început să o „ajute” să închirieze locuințe și să găsească clienți, publicând anunțuri online și transportând-o la diferite adrese. În realitate, anchetatorii spun că acesta organiza și controla activitatea de exploatare.
În scurt timp, i s-a alăturat și cea de-a doua adolescentă, venită pentru prima dată în Chișinău. Fără un loc stabil, cele două ajungeau uneori să doarmă chiar în mașina taximetristului.
Procurorii mai spun că bărbatul profita de lipsa lor de bani. Le cerea sume exagerate pentru transport și, atunci când nu puteau plăti, le exploata în interes propriu. Deși invoca rate pentru mașină, s-a stabilit că autoturismul nu îi aparținea, fiind al unei companii de taxi.
Instanța a încadrat faptele drept trafic de copii, inclusiv prin adăpostirea și transportarea victimelor în scop de exploatare sexuală.
Potrivit PCCOCS, doar în 2025 au fost trimise în judecată aproape 40 de dosare de trafic de ființe umane și infracțiuni conexe, inclusiv alte cazuri de exploatare sexuală a copiilor.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.