Numărul consumatorilor de droguri, aflați la evidență medicală, în creștere în R. Moldova

Numărul consumatorilor de droguri, plasați la evidență medicală a crescut în Republica Moldova. Din totalul de peste 12.000, în anul 2024, erau 545 de pacienți noi, iar în 2025 cifra a ajuns până la 704, arată datele Dispensarului Republican de Narcologie.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 21 octombrie 2026, 14:43
https://realitatea.md/peste-12-000-de-moldoveni-sunt-la-evidenta-medicala-deoarece-consuma-droguri-numarul-cazurilor-noi-in-crestere/

În anul 2025, 765 de persoane au comis infracțiuni legate de droguri pentru prima dată, iar 250 dintre cei care au săvârșit asemenea fapte nu lucrează și nu învață, scrie realitatea.md.

Și dinamica anuală a cauzelor penale legate de droguri a crescut în ultimii ani. Dacă în 2023 erau 994, în anul 2025 numărul lor a ajuns la 1387.

„Se înregistrează o creștere a ponderii cazurilor de consum de droguri depistate de către medicii specialiști narcologi, ca urmare a cererii de aviz consultativ în cadrul Comisiei narcologice – 59,9 % și de către forțele de ordine (în special, poliția) – 34,9 %, doar 1,4 % dintre cazuri fiind depistate de către specialiștii asistenței medicale primare. Adresarea de sine stătătoare a diminuat simțitor în timp, ajungând la 3,8 %, fapt reflectat și în cererea scăzută pentru tratament, motivată de insuficiența cunoștințelor în domeniu, încrederea redusă în sistemul curativ-profilactic public și stigmatul social profund”, potrivit autorităților.

Reprezentanții Guvernului susțin că apariția noilor droguri sintetice și dezvoltarea metodelor de distribuție online reprezintă riscuri suplimentare, în special pentru copii și adolescenți. Conform lor, „intervențiile sunt fragmentate, Poliția combate traficul, medicii tratează intoxicațiile și dependențele, școlile încearcă să prevină consumul, iar serviciile sociale intervin atunci când familiile sunt deja afectate”.

Cabinetul de miniștri a aprobat pe 21 octombrie „Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor, pentru anii 2026 – 2032”. Documentul conține măsuri pentru prevenirea consumului de substanțe narcotice, îmbunătățirea accesului la tratament și recuperare, combaterea traficului și identificarea rapidă a noilor substanțe periculoase.

Strategia va mai conține măsuri privind riscurile asociate alcoolului, tutunului, jocurilor de noroc și utilizării problematice a mediului digital, care pot cauza dependențe.

Până în anul 2032, autoritățile îți propun să reducă numărul copiilor și tinerilor care încep să consume droguri, să prevină intoxicațiile, decesele și să îmbunătățească accesul la tratament.

Prima reacție a ministrului Afacerilor Interne privind trecerea ilegală a frontierei de către grănicerii ucraineni

Autoritățile de la Chișinău au acționat în strictă conformitate cu legislația națională și convențiile internaționale în legătură cu incidentele în care grăniceri ucraineni au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova. Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat că au existat două cazuri, iar în unul dintre ele persoanele reținute se află în Republica Moldova.În același timp, Republica Moldova nu a emis nicio notă de protest oficială.