Un fizician român a aruncat cu cocktailuri Molotov în consulatul rus din Marsilia, pe 24 februarie
Doi fizicieni de la principala agenție de cercetare de stat din Franța au fost condamnați joi la opt luni de închisoare pentru că au aruncat sticle cu azot lichid în consulatul rus din Marsilia, în semn de protest față de invazia din Ucraina. Unul dintrei ei, Vasile Hereșanu, 48 de ani, cetățean francez de origine română, a făcut recurs.
Avocatul său, Rami Chahine, a declarat că cercetătorul român nu contestă fapta sau pedeapsa, însă respinge acuzațiile care i se aduc, subliniind că nu a fabricat explozibili, nu a existat niciun pericol real pentru oameni și nici daune materiale.
În schimb, celălalt condamnat, Georges Sitja, 59 de ani, a ales să nu facă recurs, motivând că procesul a fost deja o povară dificilă pentru familia sa.
Parchetul din Marsilia a depus un „recurs incidental” împotriva condamnării lui Hereșanu, ceea ce ar putea duce la o pedeapsă mai severă, însă nu a contestat sentința lui Sitja, făcând-o astfel definitivă.
Protest cu azot lichid
Cei doi fizicieni, angajați ai Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS), au recunoscut că au aruncat trei sticle cu azot lichid asupra consulatului rus din Marsilia. După atac, au fost rapid identificați și reținuți la un miting pro-Ucraina.
Aceștia au declarat că au preluat azot lichid din laboratorul lor și l-au turnat în sticle, pe care apoi le-au aruncat spre clădire. Două dintre acestea au căzut pe acoperișul parcării consulatului, provocând detonări.
Poliția franceză a raportat inițial utilizarea unor dispozitive explozive improvizate, însă ancheta a arătat că incidentul nu a provocat victime sau pagube materiale.
Cei doi au fost condamnați la opt luni de închisoare, dar vor putea executa pedeapsa sub supraveghere electronică. De asemenea, li s-a interzis să se apropie de consulatul rus și să dețină arme timp de cinci ani.
Divergențe între Rusia și justiția franceză
Audierea a atras atenția autorităților franceze și ruse, în sală fiind prezent consulul general al Rusiei la Marsilia și un reprezentant al CNRS.
Consulul rus, Stanislav Oranski, a catalogat incidentul drept un „act terorist”. Pe de altă parte, procurorul francez Olivier Redon a respins această interpretare, afirmând că „aspectul terorist se risipește ca un balon de săpun” și că, deși actul celor doi a fost o greșeală, nu a reprezentat un pericol real.
Președintele instanței, Thierry Bonifay, le-a atras atenția celor doi cercetători asupra gravității faptei: „Ambasadele și consulatele sunt teritorii sacre, care nu trebuie atinse”.
Vasile Hereșanu a mărturisit că regretă acțiunea, explicând că a vrut doar „să atragă atenția” asupra conflictului din Ucraina și asupra situației politice globale, dar că acum se simte „copleșit”.
Reacții și consecințe
CNRS a calificat gestul celor doi drept un „atac” și i-a acuzat de utilizarea necorespunzătoare a resurselor științifice.
În paralel, Comisia de Investigații a Rusiei a deschis o anchetă sub acuzația de „atac asupra persoanelor sau instituțiilor protejate internațional”, infracțiune care în Rusia se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare.
În timp ce Georges Sitja a decis să închidă acest capitol, Vasile Hereșanu își continuă lupta în instanță, confruntându-se acum și cu posibilitatea unei sentințe mai severe.
Sursa: libertatea.ro
Donald Trump riscă un război total în Congres pentru Pentagon: Democrații cer demiterea lui Pete Hegseth și blochează banii pentru conflictul cu Iranul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se îndreaptă spre o confruntare politică de proporții la Washington, fiind prins între presiunile tot mai agresive ale opoziției democrate și avertismentele venite din interiorul propriului Partid Republican.
Tragedie în Bosnia și Herțegovina: trei morți și mai mulți răniți după prăbușirea unui elicopter militar cu 15 persoane la bord
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE.
Nava lovită de 3 drone în timp ce se îndrepta spre Constanța s-a scufundat în Marea Neagră: transporta baterii litiu-ion, lichide corozive și acizi
Portcontainerul Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, s-a scufundat în Marea Neagră după atacul cu drone din noaptea de marți spre miercuri. Peste 20 de containere cu substanțe periculoase plutesc în derivă aproape de România.