Nosatîi anunță salarii mai mari la Ministerul Apărării
Salariile unor angajați din Ministerul Apărării ar putea fi majorate cu până la 40% începând de anul viitor. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la o emisiune de la un post controversat de televiziune, afiliat guvernării.
Potrivit ministrului, la începutul anului 2027 este prevăzută revizuirea grilelor de salarizare, iar majorările vor viza mai multe categorii de angajați din sectorul public.
Nosatîi a precizat că unele funcții din cadrul Ministerului Apărării ar putea beneficia de creșteri salariale cuprinse între 20 și 40%. Nivelul majorării va depinde de specificul activității, gradul de dificultate și competențele necesare pentru exercitarea funcției.
Ministrul a menționat, în acest context, specialiștii din domenii precum geniul militar și tehnologia informației, ale căror atribuții presupun competențe specifice.
Potrivit planului prezentat anterior de Guvern, de la 1 ianuarie 2027, salariile din domeniul apărării naționale ar urma să crească, în medie, cu 19%.
Totuși, anumite categorii de specialiști ar putea beneficia de majorări mai mari, în funcție de funcție și responsabilități.
Autoturism oprit la frontiera de la Sculeni! Polițiștii au descoperit neconcordanțe între numărul VIN și actele mașinii
Polițiștii de frontieră din PTF Sculeni au depistat că numărul de identificare al unui autoturism nu coincide cu datele din certificatul de înmatriculare.
Tragedie în raionul Sîngerei: Două persoane de 27 și 57 de ani, găsite moarte în propria locuință. Suspectată o intoxicație cu monoxid de carbon
Două persoane, în vârstă de 57 și 27 de ani, au fost găsite decedate în propria locuință, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la soba de încălzire. Tragedia s-a produs astăzi, 29 octombrie, în satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, anunță Primăria satului Elizaveta.
(VIDEO) Prins în flagrant după ce ar fi furat un portofel și un pandantiv din aur într-un troleibuz din Chișinău. Suspectul riscă închisoare
Un bărbat de 47 de ani, din capitală, a fost reținut în flagrant de polițiștii și procurorii din sectorul Centru, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectat de comiterea unei pungășii.