Prin hotărârea sa din 11 octombrie 2022 cu privire la fondul cauzei, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reținând că deciziile judecătorești care au determinat pierderea de către compania reclamantă a bunurilor sale nu au fost conforme legislației naționale. În plus, Curtea a concluzionat că procesul prin care au fost adoptate aceste decizii a fost desfășurat într-un mod arbitrar și vădit nerezonabil. Prin urmare, Curtea a considerat că, în prezenta cauză, Statul a eșuat să își îndeplinească obligațiile în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1, de a crea un forum adecvat care să permită companiei reclamante să-și revendice drepturile sale în mod eficient și să le pună în aplicare. În acea hotărâre, Curtea a considerat că problema aplicării Articolului 41 din Convenție nu era pregătită pentru soluționare și a rezervat-o pentru o procedură separată, transmite BizLaw.MD.

După pronunțarea hotărârii Curții, Agentul guvernamental a depus două cereri de revizuire în fața Curții Supreme de Justiție, în baza articolului 449 lit. h) din Codul de procedură civilă. În prima cerere de revizuire, s-a solicitat casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 20 mai 2011 și reexaminarea recursului companiei reclamate, pentru a restabili părțile în situația anterioară hotărârii Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2011. Această cerere a fost admisă la 21 iunie 2023, iar prin decizia din 5 martie 2024, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea Curții de Apel Chișinău și, pronunțând o nouă hotărâre, a respins ca tardivă acțiunea societății Q. privind constatarea nulității raportului de evaluare din 25 aprilie 2007.

Prin cea de-a doua cerere de revizuire, s-a solicitat casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 3 aprilie 2013, care se referea la preluarea de către o bancă comercială a bunurilor gajate și ipotecate. La 27 iunie 2024, Curtea Supremă de Justiție a respins această cerere ca nefondată, reținând că încălcarea constatată de către Curtea Europeană în hotărârea cu privire la fondul cauzei nu se referea la procedura privind încasarea datoriei rezultate din contractele de credit și transmiterea silită a bunurilor gajate către bancă, ci la excluderea arbitrară a companiei reclamante din lista asociaților societății Q.

În fața Curții, Guvernul a susținut că, prin admiterea primei cereri de revizuire și prin decizia Curții Supreme de Justiție din 5 martie 2024, autoritățile naționale au întreprins măsurile necesare pentru a restabili compania reclamantă în situația anterioară hotărârii Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2011. În plus, Statul nu putea fi ținut responsabil pentru datorii de natură privată, iar compania reclamantă putea utiliza căile prevăzute de legislația națională pentru a-și valorifica eventualele pretenții împotriva foștilor asociați ai societății Q. De asemenea, Guvernul a considerat că pretențiile companiei reclamante privind profitul ratat erau speculative și insuficient probate.

În baza Articolului 41 din Convenție, compania reclamantă a solicitat Curții următoarele sume cu titlu de prejudiciu material: (i) 1.031.965 de euro, reprezentând valoarea celor 23 de unități de echipament pentru construcția drumurilor; (ii) 490.530 de euro, reprezentând 50% din profitul pretins obținut de către societatea Q. în baza contractului din 16 octombrie 2007; (iii) 400.000 de euro, reprezentând valoarea casei gajate de către asociatul unic al companiei reclamante; și (iv) 2.414.106 euro, reprezentând dobânzi de întârziere aferente valorii echipamentelor. De asemenea, compania reclamantă a solicitat, suplimentar, (v) suma de 887 de euro pentru fiecare zi, calculată începând cu 21 februarie 2023 și până la pronunțarea hotărârii Curții cu privire la satisfacția echitabilă, pentru dobânda de întârziere.

Curtea a reținut, mai întâi, că pretenția referitoare la valoarea casei gajate de către asociatul unic al companiei reclamante nu intra în sfera examinării sale în temeiul Articolului 41 din Convenție, deoarece acest aspect nu făcuse obiectul hotărârii principale.

Referitor la sumele solicitate pentru cele 23 de unități de echipament pentru construcția drumurilor, dobânzile aferente și profitul pretins din contractul din 16 octombrie 2007, Curtea a observat că compania reclamantă solicita, în esență, compensarea investiției sale în societatea Q., precum și a unor beneficii economice pe care considera că le-ar fi obținut în cazul în care nu ar fi fost exclusă din societate. Curtea a subliniat, însă, că hotărârile interne care au condus la excluderea companiei reclamante dispuseseră, totodată, restabilirea părților în situația anterioară înregistrării acesteia în calitate de asociat al societății Q. În acest context, Curtea a considerat că reclamanta ar fi putut solicita, încă din anul 2011, recuperarea investițiilor sale inițiale în societatea Q. Totuși, ea nu a demonstrat că ar fi încercat să execute această măsură de restabilire dispusă la nivel național și nici nu s-a plâns Curții în legătură cu neexecutarea acesteia.

Curtea a mai precizat că, în asemenea circumstanțe, o reparație adecvată ar fi putut consta, în principiu, în reintegrarea companiei reclamante în societatea din care fusese exclusă, în aceleași condiții de participare existente la momentul excluderii, sau, dacă acest lucru nu era posibil, în compensarea valorii cotei sale în societate la data excluderii. Cu toate acestea, compania reclamantă nu a formulat asemenea pretenții în temeiul Articolului 41 din Convenție.

De asemenea, Curtea a observat că, potrivit dreptului intern, după excluderea sa din lista asociaților societății Q., compania reclamantă, care deținea o cotă de 50% din capitalul social, putea solicita contravaloarea cotei sale la data excluderii. Totuși, foștii asociați nu au ajuns la o înțelegere în acest sens, iar compania reclamantă nu a inițiat proceduri împotriva societății Q. pentru a obține această sumă.

În continuare, Curtea a constatat că reclamanta nu a prezentat documente justificative care să permită evaluarea cotei sale în societatea Q., a situației financiare a acestei societăți sau a datelor contabile privind veniturile, cheltuielile și profitul acesteia în perioada relevantă. Curtea a subliniat că evaluarea cotei sociale ar fi trebuit să ia în considerare nu doar valoarea investiției inițiale și eventualul profit rezultat din contractul din 16 octombrie 2007, ci și celelalte active și datorii ale societății Q. Prin urmare, simpla trimitere la evaluarea echipamentelor și la oferta comercială aferentă contractului din 2007 nu putea constitui o probă suficientă a prejudiciului pretins și nu putea justifica acordarea unei despăgubiri materiale.

În final, Curtea a subliniat că reclamanta nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată în hotărârea principală, referitoare la excluderea sa din lista asociaților societății Q., și sumele solicitate cu titlu de prejudiciu material, constând în valoarea inițială a celor 23 de unități de echipament pentru construcția drumurilor și profitul pretins din contractul din 2007. Curtea nu a ignorat faptul că aceste echipamente au fost ulterior transmise băncii în temeiul deciziei Curții Supreme de Justiție din 3 aprilie 2013, însă a constatat că procedura privind preluarea lor de către bancă nu a făcut obiectul hotărârii principale și, prin urmare, nu putea constitui temei pentru acordarea unor despăgubiri materiale.

În aceste condiții, Curtea a concluzionat că compania reclamantă nu și-a susținut pretențiile prin documente justificative și nu a demonstrat existența unui prejudiciu financiar care să aibă legătură de cauzalitate cu încălcarea constatată. Prin urmare, Curtea a respins în întregime pretențiile companiei reclamante privitoare la prejudiciul material.

În final, Curtea a acordat companiei reclamante 6.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 8.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.