Adolescentul britanic care a ucis trei fetiţe la Southport va fi încarcerat pentru cel puţin 52 de ani. Inculpatul nu şi-a auzit sentinţa: a făcut scandal şi fusese evacuat
Un adolescent britanic care a ucis în iulie anul trecut trei fetiţe la un eveniment de dans cu tema Taylor Swift a fost încarcerat joi pentru cel puţin 52 de ani, pentru un act de o asemenea atrocitate, încât procurorii au spus că părea că a încercat să decapiteze una dintre victime, relatează Reuters.
Luni, Axel Rudakubana, în vârstă de 18 ani, a recunoscut că a comis crimele în iulie anul trecut în oraşul Southport din nordul Angliei, o tragedie care a fost urmată de zile de revoltă la nivel naţional.
Axel Rudakubana îşi va petrece probabil tot restul vieţii în închisoare pentru uciderea lui Bebe King, în vârstă de 6 ani, Elsie Dot Stancombe, în vârstă de 7 ani, şi Alice Dasilva Aguiar, în vârstă de 9 ani, care se numărau printre cei 26 de copii participanţi la evenimentul din vacanţa de vară.
De asemenea, acesta a pledat vinovat pentru 10 capete de acuzare de tentativă de omor, precum şi pentru producerea otrăvii mortale ricin şi deţinerea unui manual de instruire al-Qaida.
Două dintre victimele sale au suferit „răni îngrozitoare care sunt greu de explicat ca fiind altceva decât de natură sadică”, a declarat procurorul Deanna Heer la Liverpool Crown Court.
Judecătorul Julian Goose a descris acţiunile lui Rudakubana drept „malefice”, spunând: „Sunt sigur că Rudakubana a avut o intenţie stabilită şi hotărâtă de a săvârşi aceste infracţiuni şi că, dacă ar fi putut, ar fi ucis fiecare copil, pe toţi cei 26, precum şi orice adult care i-ar fi stat în cale”.
Judecătorul l-a condamnat pe Rudakubana în absenţa sa. Acesta a refuzat să se întoarcă la tribunal, după ce a fost îndepărtat de două ori din sală pentru că a întrerupt audierea vociferând. La un moment dat, a spus că vrea să fie văzut de un paramedic, că se simte rău şi că nu a mâncat de 10 zile, potrivit Sky News.
„Mă doare pieptul ... Trebuie să vorbesc cu un paramedic”, a strigat el, înainte de a-l întrerupe pe judecătorul Julian Goose, care încerca să continue: „Nu continuaţi! Nu continuaţi! Nu continuaţi!”
„PROBABIL NU VA FI ELIBERAT NICIODATĂ”
Judecătorul Goose a declarat că legea nu îi permite să impună o condamnare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, deoarece Rudakubana avea 17 ani la momentul comiterii crimelor sale, dar a adăugat: „Este probabil că nu va fi eliberat niciodată şi că va rămâne în spatele gratiilor toată viaţa”.
Toată oroarea faptelor sale a fost dezvăluită joi la Curtea din Liverpool, când s-a aflat că Rudakubana s-a lăudat cu atacul său la scurt timp după ce a fost arestat la 29 iulie anul trecut. El a fost auzit într-o înregistrare spunând: „Sunt atât de bucuros că acei copii sunt morţi”. De asemenea, nu i-a păsat că una dintre fetele pe care le-a ucis avea doar şase ani, scrie The Guardian.
Unii dintre copiii răniţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, au fost înjunghiaţi de zeci de ori şi au rămas cu răni care le vor schimba viaţa.
Poliţia crede că este posibil ca autorul să fi copiat metodele de înjunghiere conţinute în manualul islamist pe care i l-au găsit. De asemenea, crede că l-a folosit şi pentru a-l ajuta la fabricarea ricinului.
Cele 26 de fete erau adunate în jurul unei mese şi făceau brăţări când Rudakubana a apărut în uşă, ţinând în mână un cuţit cu lamă de 20 cm, la ora locală 11.45 - cu doar 15 minute înainte ca fetele să fie luate de părinţi.
IMAGINI GREU DE PRIVIT
În faţa instanţei, membrii familiilor victimelor erau în lacrimi, în timp ce imaginile de pe camerele de supraveghere arătau fetiţele ţipând şi fugind din studioul de dans, la câteva secunde după ce Rudakubana a intrat. Imaginile corporale înregistrate de poliţie au arătat scenele haotice în care ofiţerii s-au grăbit să intre în clădirea plină de sânge, unde Rudakubana a fost văzut stând „ghemuit” deasupra corpului unei fetiţe.
Procurorul Deanna Heer a declarat că două dintre victimele lui Rudakubana „au suferit răni atât de îngrozitoare, încât este greu de explicat că nu sunt de natură sadică”.
Mai multe rude ale victimelor au părăsit sala de judecată, unele în lacrimi, înainte ca Heer să detalieze oribilele dovezi patologice ale rănilor lor.
Un expert în arme chimice a concluzionat că ricinul găsit în dormitorul lui Rudakubana era o otravă activă, dar nu există nicio dovadă că a fost folosit vreodată.
Înjunghierea în masă, unul dintre cele mai grave atacuri asupra copiilor din istoria recentă a Regatului Unit, nu a fost declarată incident terorist, deoarece detectivii nu au găsit nicio dovadă că ar fi fost motivat de religie, politică sau ideologie.
SEMNE PREVESTITOARE RATATE
O anchetă publică va examina ocaziile ratate de a-l opri pe Rudakubana, care a fost trimis de trei ori la Prevent, programul guvernamental de combatere a extremismului, dar nu s-a considerat că acesta reprezintă o ameninţare. Rudakubana, minor, fusese prins cu un cuţit într-un autobuz cu doi ani înainte de atacul din Southport. Cu toate acestea, în loc să îl aresteze, poliţia l-a dus pe Rudakubana acasă şi a sfătuit-o pe mama sa să ţină cuţitele departe de el. Două luni mai târziu, în mai 2022, părinţii săi au cerut ajutorul poliţiei pentru a se descurca cu adolescentul, deoarece comportamentul său a escaladat din nou. De fiecare dată, cazul său a fost înaintat oficialilor locali responsabili cu protecţia copilului.
Când Rudakubana a lansat atacul frenetic cu cuţitul la cursul de dans din Southport, care a avut loc în prima săptămână a vacanţei şcolare, el cumpărase două cuţite cu lamă de 20 cm de pe Amazon, cu câteva zile înainte.
sursa: news.ro
(VIDEO) Rușii au aruncat în aer colectorul unei conducte pentru a scăpa de cadavrele a aproximativ 100 de camarazi morți în Donețk
Rușii au dinamitat colectorul unei conducte de lângă localitatea Chasiv Iar (regiunea Donețk), în care se aflau aproximativ 100 dintre soldații lor morți, pentru a ascunde cadavrele camarazilor lor, morți în urma unor contraatacuri ucrainene, susține purtătorul de cuvânt al Unității tactice operaționale (OTU) Luhansk, într-un interviu acordat Ukrainska Pravda.
Un adolescent de 14 ani, simpatizant al extremei drepte, a fost arestat la Bruxelles. Plănuia un atentat la o moschee
Un adolescent suspectat că plănuia un atentat la o moschee din Bruxelles pe 24 ianuarie a fost arestat joi, iar la domiciliul său au fost confiscate mai multe arme, a anunţat Parchetul federal belgian. Suspectul, în vârstă de 14 ani, care era un simpatizant ale extremei drepte, „plănuia să comită un atentat împotriva unei moschei în această vineri 24 ianuarie, zi de rugăciune şi afluenţă în interiorul moscheilor”,a precizat Parchetul, fără a preciza locul exact.
(VIDEO) „Hatiko de Ucraina”. Un câine refuză să-și părăsească stăpânul, mort în urma unui atac rusesc cu rachete la Zaporojie
Imaginile cu câinele loial, postate pe pagina X Kyiv Post, care refuză să își părăsească stăpânul care a murit în urma atacului rusesc cu rachete la Zaporojie, au impresionat o lume întreagă.
Comentarii facebook