Cinci persoane, inclusiv trei ucraineni, arestate pentru escrocherie. Milioane de lei, ridicate de polițiști
Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani, dintre care trei cetățeni ucraineni, au fost reținute într-un dosar de escrocherie. Suspecții sunt acuzați că au înșelat o femeie de 40 de ani din Capitală, provocându-i un prejudiciu de aproximativ 260.000 de lei.
Potrivit oamenilor legii, victima a fost contactată telefonic de persoane care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor companii și instituții oficiale. Prin diverse pretexte și invocarea unei situații urgente, aceștia au convins femeia să contracteze două credite bancare, în valoare totală de 260.000 de lei, scrie realitatea.md.
Ulterior, sub pretextul unei verificări efectuate de un presupus angajat al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, femeia a fost determinată să transfere întreaga sumă în conturile indicate de escroci.
În urma investigațiilor desfășurate cei cinci suspecți au fost identificați și reținuți. Instanța a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, oamenii legii au ridicat peste 5,1 milioane de lei, sumă despre care există bănuiala că provine din alte infracțiuni similare.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a grupării, dar și pentru a identifica eventuale alte victime.
(VIDEO) Motocicletă de 40.000 de lei, furată din curtea unui bloc din Chișinău. Un bărbat a fost reținut
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat că ar fi furat o motocicletă din curtea unui bloc de locuit din Chișinău. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 40.000 de lei.
Copilă de 13 ani, în stare gravă la spital, în urma unui accident cu ATV-ul, la Drochia
O copilă a ajuns la spital, după ce a fost implicată într-un accident cu un ATV. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Pelenia din raionul Drochia.
(VIDEO) Percheziții INI în Chișinău într-o schemă de spălare de bani de zeci de milioane de lei, proveniți contrabanda cu țigări
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani de aproximativ 60.000.000 de lei, care ar proveni din fabricarea clandestină a țigărilor și exportarea lor prin contrabandă.