Sun Dă-i Fest 2025 – cel mai eco festival din Moldova, revine pe 22 iunie
Duminică, pe 22 iunie, începând cu ora 15.00, Sun Dă-i Fest 2025 revine cu un program special pentru toți cei pasionați de un stil de viață ecologic, dezvoltare durabilă, inovații și energie verde. Evenimentul se va desfășura în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” (intersecția străzilor 31 August 1989 și Maria Cebotari), fiind organizat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și cu sprijinul financiar al Danemarcei, Italiei, Uniunii Europene, Norvegiei și Suediei.

Ajuns la cea de-a noua ediție, Sun Dă-i Fest 2025, aduce în prim-plan tehnologiile verzi, și inițiativele sustenabile care ne provoacă să regândim felul în care consumăm energia - totul într-o atmosferă prietenoasă, cu activități pentru toate vârstele. Participanții vor avea parte de experiențe captivante, informații utile și idei inspiraționale - de la distracții pentru cei mici, la expoziții de tehnologii prietenoase cu mediul. Fiecare zonă a festivalului va oferi o nouă perspectivă despre cum putem trăi mai conștient și mai responsabil.
Vizitatorii vor putea învăța, prin activități practice, cum să își transforme locuințele în spații mai eficiente energetic. Cei mici vor descoperi lumea științei prin experimente interactive și jocuri tematice. De asemenea, participanții vor putea afla despre metodele de reutilizare și economisire a tot ceea ce înseamnă consum excesiv și dăunător mediului. Cei care apreciază produsele locale vor avea ocazia să exploreze creații și gusturi autentice, susținând comerțul responsabil, la un târg cu produse de artizanat.
Festivalul se va încheia cu un concert live, alături de trupa Snails, Tatiana Turtureanu, Cristian Porcari, Mahaya, Dara și Dunaff Band. Publicul va avea ocazia să se bucure de muzică de calitate, într-o atmosferă relaxantă, alături de cei dragi.
Sun Dă-i Fest își propune să promoveze sustenabilitatea, dezvoltarea durabilă și inovația într-un mod distractiv și accesibil pentru toți. Aflați mai multe pe pagina evenimentului.
A fost extins programul național privind învățarea limbii române
Extinderea Programului național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, pentru perioada 2026–2029, precum și rezultatele obținute în perioada 2023–2025, au fost discutate în cadrul unui seminar de lucru organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Evenimentul a reunit reprezentanți ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), cadre didactice, experți și parteneri naționali implicați în promovarea educației în limba română.
Se caută istorii de dragoste trăite în Chișinău. Cele mai autentice și neobișnuite povești vor fi ecranizate
Ai trăit o iubire care părea desprinsă dintr-un film? A fost intensă, interzisă, neașteptată sau pur și simplu te-a schimbat pentru totdeauna? Acum ai șansa să o vezi pe marele ecran. Proiectul „Chișinău, I love you!” lansează campania de colectare a celor mai emoționante, neașteptate sau nebunești povești de dragoste trăite în capitală. Cele mai bune istorii vor fi transformate în scenariu de film, iar autorii selectați vor fi premiați cu 20 000 de lei.
A mai rămas o zi până la TIFF. Vezi ce filme vor fi proiectate în cadrul festivalului
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va aduce la Chișinău o serie de producții remarcabile, cu viziuni originale și povești care te țin cu sufletul la gură. Evenimentul, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, se va desfășura în două locații-cheie din capitală: Artcor și Cineplex Loteanu, în perioada 25-27 iulie, iar programul include peste 30 de titluri sonore, premiate la festivaluri internaționale.
Comentarii facebook