UPDATE // (VIDEO // FOTO) Un Mercedes s-a izbit în terasa unui local, la Ciocana. Mai multe ambulanțe la fața locului
UPDATE // Potrivit poli'iei, la volanul Mercedesului se afla un tânăr de 19 ani, care a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent într-un perete.
În rezultat, cu traumatisme s-a ales pasagera, care a fost imediat preluată de o ambulanță și transportată la spital. Alte circumstanțe ale producerii accidentului se stabilesc.
Știrea Inițială
Un grav accident s-a produs în această seară, după ce un automoibil s-a izbit în terasa unui local. Cazul a avut loc aproximativ în jurul orei 22:00, la intersecția străzii Petru Zadnipru cu strada Nicolae Milescu-Spătaru, din sectorul Ciocana al capitalei, susțin martorii oculari.
Din imaginile video, expediate pe adresa redacției PulsMedia.MD de către martori oculari, se vede că în accident a fost implicat un automobil de marca Mercedes al cărui șofer a pierdut controlul volanului.
La fața locului a intervenit poliția, dar și cel puțin două echipaje medicale.
Vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit, depistate de vameși la Ciorescu
În urma unei acțiuni de control desfășurate de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, au fost depistate mai multe mijloace de transport în stare parțial dezmembrată, introduse anterior pe teritoriul Republicii Moldova sub regimul vamal de admitere temporară.
(VIDEO) Poliția Națională oferă noi detalii despre reținerea TikTokerului „Nikoglai”
Poliția Națională a venit cu mai multe detalii despre dosarul pentru trafic de droguri în care este vizat TikTokerul „Nikoglai”, pe numele său Nikolae Lebedev, dar și soția, despre care a scris PulsMedia.MD ieri cu referire la surse.
Administrația pentru Alimente şi Medicamente din SUA extinde lista pliculețelor cu nicotină ce pot fi comercializate
Administrația pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a autorizat încă 11 poziții de pliculețe de nicotină ce pot fi plasate pe piață spre comercializare.