(VIDEO) Partidul Nostru pune frână majorării salariilor deputaților: „Mai pot aștepta! Mai întâi să crească pensiile și lefurile profesorilor, medicilor și pompierilor”

Majorarea salariilor deputaților, prevăzută în noua lege a salarizării, nu ar trebui să fie o prioritate atât timp cât pensiile și veniturile angajaților din domenii esențiale rămân la niveluri considerate insuficiente. Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, susține că parlamentarii ar trebui să aștepte până când vor fi majorate pensiile și salariile profesorilor, medicilor și pompierilor.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 11 noiembrie 2026, 18:30
Elena Grițco

„Deputații mai pot aștepta. În momentul în care vom vedea că pensiile vor fi mai mari, că salariile profesorilor, medicilor și pompierilor vor crește, atunci, posibil, va veni timpul și pentru majorarea salariilor deputaților. Aceasta este poziția fracțiunii Partidului Nostru”, a declarat Elena Grițco, în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei, scrie politik.md.

Parlamentara a criticat și felul în care Ministerul Finanțelor a prezentat public informațiile despre veniturile deputaților. Potrivit acesteia, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a vorbit doar despre salariul de bază al parlamentarilor, fără să explice integral toate componentele remunerației acestora.

„Doamna Belous a vorbit despre salariul de bază pe care îl primește un deputat, dar a spus A și nu a spus și B”, a remarcat Grițco.

Discuțiile au loc în contextul proiectului noii legi a salarizării, care prevede o creștere semnificativă a salariului brut lunar al deputaților: de la 20.800 la 45.900 de lei. Majorarea nominală este de aproximativ 121%.

Ministerul Finanțelor explică faptul că noua formulă presupune integrarea unor indemnizații și compensații în salariul de bază. Totuși, explicațiile oferite până acum nu au clarificat exhaustiv care dintre plățile suplimentare vor fi eliminate și care vor fi menținute.

La 5 noiembrie, Ministerul Finanțelor a publicat versiunea definitivată a proiectului, documentul fiind inclus pe agenda ședinței Guvernului din 12 noiembrie. După examinarea de către Executiv, inițiativa urmează să ajungă în Parlament.

Noua grilă de salarizare este planificată să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Până atunci, rămâne deschisă discuția privind oportunitatea majorării veniturilor aleșilor poporului în condițiile în care alte categorii de angajați și pensionari așteaptă creșteri ale veniturilor.

Sondaj IMAS – Nemulțumirea față de guvernul Tofan în descreștere, iar PAS pierde teren

Republica Moldova traversează o perioadă de nemulțumire socială și neîncredere în instituțiile statului, iar primele luni ale guvernului condus de Vasile Tofan nu par să fi adus schimbările așteptate de cetățeni. Aproape două treimi dintre respondenți consideră că țara merge într-o direcție greșită, aproape 80% spun că Executivul rareori sau niciodată nu acționează în interesul lor, iar evaluarea medie acordată noului Guvern este de numai 4,1 din 10.

Șase partide ar putea accede în Parlament dacă ar avea loc alegeri anticipate: Cine ar obține cele mai multe voturi

Șase formațiuni politice ar putea accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj realizat de IMAS. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar obține cele mai multe voturi, fiind urmat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul „Democrația Acasă”. Din lista formațiunilor care ar depăși pragul electoral mai fac parte Partidul Comuniștilor (PCRM), Partidul Nostru și Mișcarea Alternativa Națională (MAN).