Incendiul care a provocat moartea a 19 persoane, într-un cămin şcolar din Guyana, provocat de o elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul
Incendiul mortal dintr-un cămin şcolar din Guyana pare să fi fost declanşat de o elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul mobil, potrivit autorităţilor citate de BBC.
Nouăsprezece persoane - majoritatea eleve - au fost ucise în incendiul izbucnit luni dimineaţă în această ţară sud-americană.
Se pare că dormitorul era încuiat şi avea ferestrele acoperite, ceea ce a blocat victimele.
Adolescenta suspectă se află în prezent în spital cu arsuri şi se pare că a recunoscut că a provocat incendiul.
Autorităţile se sfătuiesc acum dacă să o acuze sau nu, potrivit unei surse guvernamentale citate de agenţia de presă AFP, citat de news.ro
Incendiul a fost declanşat în zona băii şi a distrus în cele din urmă întreaga clădire, care era parţial din lemn şi adăpostea 57 de elevi la momentul respectiv.
Supravieţuitori ai incidentului din oraşul Mahdia, situat în centrul ţării, au povestit că au fost treziţi în miez de noapte de ţipete.
Fata este suspectată că şi-a orchestrat atacul după ce a fost sancţionată pentru că avea o relaţie cu un bărbat mai în vârstă, potrivit unui raport al Associated Press.
S-a aflat că administratoarea căminului - care şi-a pierdut fiul de cinci ani în incendiu - nu a reuşit să găsească cheile pentru a descuia uşa în starea de panică.
De asemenea, pompierii ar fi recurs la spargerea pereţilor pentru a ajuta oamenii să scape.
Dar, iniţial, s-au luptat să stăpânească incendiul din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Pe lângă victimele care au murit - majoritatea fete indigene -, alte câteva persoane au fost rănite. Acestea au fost transportate la spital, unele dintre ele în capitala Georgetown, iar un număr dintre ele rămân în stare gravă.
Presa locală a relatat că incendiul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de teste ADN pentru a identifica unele victime.
Incendiul a fost catalogat anterior drept un "dezastru major" de către preşedintele Irfaan Ali.
Guyana este situată între Venezuela şi Surinam, pe coasta de nord a Americii de Sud.
Două persoane rănite grav în timpul ultimei curse cu tauri a festivalului de la Pamplona din acest an
Două persoane au fost rănite grav marți în timpul ultimei curse cu tauri din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei, în timp ce numărul total al răniților se ridică la 10 participanți, au anunțat organizatorii, potrivit DPA.
Trump a notificat Congresul cu privire la un nou război împotriva Iranului
Preşedintele Donald Trump a notificat oficial legislatorii în weekend că Statele Unite se află din nou în război cu Iranul, ceea ce acordă administraţiei sale un termen suplimentar de 60 de zile pentru a recurge la forţă militară în regiune fără aprobarea Congresului, relatează Politico.com.
China reţine de aproape doi ani un seismolog american care a studiat testele nucleare nord-coreene
Un cercetător american de origine chineză, care a publicat lucrări finanţate de SUA despre detectarea testelor nucleare nord-coreene, este reţinut în China de aproape doi ani şi urmează să fie judecat sub acuzaţia de spionaj, potrivit soţiei sale, a unor congresmeni americani şi a două grupuri de apărare a drepturilor ostaticilor, relatează Reuters.