Bărbat din Georgia, condamnat pentru că a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu aproape 4000 de dolari la Aeroportul Internațional Chișinău
Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 31 de ani, originar din Georgia, pentru corupere activă, după ce a încercat să mituiască un angajat al Poliției de Frontieră în scopul facilitării intrării ilegale în Republica Moldova a 13 cetățeni străini de origine turcă.
Prin sentința instanței de judecată, acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, precum și la o amendă în mărime de 5 000 unități convenționale, echivalentul a 250 000 de lei.
Potrivit materialelor cauzei, la data de 29 aprilie 2025, în zona adiacentă a Aeroportului Internațional Chișinău, inculpatul a propus unui polițist de frontieră o recompensă de 300 de dolari SUA pentru fiecare persoană, pentru a permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a 13 cetățeni străini. Suma totală promisă - 3 900 de dolari SUA.
Ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 18:00, în parcarea de serviciu a aeroportului, acesta a oferit efectiv suma de 2 400 de dolari SUA, transmiși în numerar, în vederea asigurării intrării în țară a 8 dintre cetățenii străini care urmau să sosească.
Din motiv că polițistul de frontieră a raportat cazul și a colaborat cu organele de anchetă, acțiunile au fost documentate de autorități, iar bărbatul a fost reținut imediat după transmiterea mijloacelor financiare.
Inculpatul ar fi urmărit facilitarea intrării în Republica Moldova a cetățenilor turci, invocând că aceștia erau studenți și urmau să fie înmatriculați la studii în Ucraina, menționând că teritoriul Republicii Moldova este utilizat în scop de tranzit. De asemenea, în cadrul discuțiilor purtate cu polițistul de frontieră, inculpatul i-a relatat că ar dori să coopereze ca ulterior să le fie facilitată traversarea frontierei altor studenți (în jur de 70 de persoane).
În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.
După executarea pedepsei stabilite, inculpatul urmează să fie expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova.
Sentința poate fi atacată în condițiile legii.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.