O mamă din Rusia a murit peste mormântul fiului ei, ucis pe frontul din Ucraina
În Transbaikal, Rusia, o femeie de 50 de ani a murit pe mormântul fiului său, care a fost ucis în războiul cu Ucraina. Despre acest lucru a povestit o cunoștință de-ale ei pentru Chita.ru.
A fost rănit, dar a revenit pe front
Maxim Șarîpov, în vârstă de 23 de ani, din orașul Baley, a plecat pe front după terminarea serviciului militar obligatoriu. A fost rănit, s-a întors acasă, apoi a semnat un nou contract. În iunie anul acesta, el a murit în zona de luptă.
Durerea unei mame
Mama lui Șarîpov a fost profund afectată de pierderea fiului și vizita frecvent mormântul acestuia. La 40 de zile de la moartea soldatului, femeia a fost găsită decedată în cimitir, conform relatării publicației ruse Novaya Gazeta.
„Maxim s-a născut și a crescut în Baley. Era un băiat foarte bun: învăța excelent, participa la toate evenimentele, era o adevărată vedetă. După serviciul militar obligatoriu, a semnat un contract, s-a întors rănit și a semnat încă unul. În iunie a murit, a fost înmormântat, iar mama lui era foarte îndurerată și mergea des la cimitir. La 40 de zile după moartea fiului ei, a murit la cimitir – cadavrul a fost găsit de o echipă care săpa morminte. Femeia avea aproximativ 50 de ani, fiul ei – 23. Va fi înmormântată pe 26 august”, a declarat interlocutoarea publicației Chitara.ru.
Conform cotidianului rus, biroul de recrutare a confirmat că Maxim Șarîpov a murit pe 23 iunie lângă localitatea Otradnoe din regiunea ocupată Donețk. El era mecanic-șofer într-un batalion de tancuri.
Mama soldatului va fi înmormântată pe 26 august, lângă fiul său.
Pierderi grele pentru Moscova în războiul dus împotriva Ucrainei
Rusia a pierdut 1.077.830 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale pe scară largă, pe 24 februarie 2022, a raportat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei pe 26 august, potrivit Kyiv Independent.
Numărul include 890 de victime înregistrate de forțele ruse în ultima zi.
Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 11.134 de tancuri, 23.178 de vehicule blindate de luptă, 59.769 de vehicule și rezervoare de combustibil, 31.979 de sisteme de artilerie, 1.472 de sisteme de lansare multiplă a rachetelor, 1.211 sisteme de apărare aeriană, 422 de avioane, 340 de elicoptere, 53.442 de drone, 28 de nave și bărci și un submarin.
Sursa: libertatea.ro
Kievul, atacat cu rachete după discuțiile ruso-americane. Trump susține că sfârșitul războiului este mai aproape ca niciodată
Capitala Ucrainei a fost ţinta unor noi atacuri cu rachete în timpul nopţii, după negocierile ruso-americane de miercuri menite să pună capăt conflictului, în timp ce Donald Trump a declarat că sfârşitul războiului nu a fost niciodată „atât de aproape”, relatează AFP şi Reuters.
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.